Actualizat ianuarie 2nd, 2025 8:42 PM
sept. 26, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 737 vizualizari
Consiliul Local Oradea a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Parcului Nicolae Bălcescu, situat în zona protejată a centrului istoric al municipiului. Lucrările de modernizare fac parte dintr-un plan amplu de reabilitare a parcurilor din oraș, având ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii și a spațiilor verzi.
În urma unui studiu istoric asupra zonei, s-au stabilit măsurile necesare pentru revitalizarea acestui parc, una dintre cele mai importante zone verzi din Oradea. Modernizarea va include refacerea infrastructurii pietonale, plantarea de arbori, îmbunătățirea iluminatului și instalarea de noi echipamente în zonele de agrement.
„Înainte de realizarea indicatorilor necesari modernizării Parcului Nicolae Bălcescu, am efectuat un studiu istoric pentru acest parc, situat în zona istorică protejată a municipiului. S-au studiat toate aspectele zonei și au fost stabilite intervențiile necesare. Estimăm că lucrările vor începe în a doua jumătate a anului viitor și vor fi finalizate la sfârșitul anului 2026, când toate parcurile din municipiu vor fi modernizate”, a precizat primarul Florin Birta.
Principalele intervenții care vor fi realizate în cadrul modernizării Parcului Bălcescu sunt:
Reamenajarea aleilor pietonale cu piatră de tip porfir;
Crearea unor piațete pentru întâlniri și socializare;
Reabilitarea teatrului de vară, cu o suprafață de 112 mp;
Modernizarea locului de joacă, cu echipamente din materiale naturale;
Mascarea stației de pompare cu o structură pe care vor crește hortensii cățărătoare;
Înlocuirea mobilierului urban, inclusiv instalarea de bănci noi în zona teatrului de vară;
Implementarea unui sistem de irigație și amplasarea de cișmele;
Modernizarea sistemului de iluminat public, prin instalarea de stâlpi metalici cu corpuri de iluminat LED;
Plantarea a 116 arbori noi, inclusiv specii precum măr decorativ, liquidambar, mesteacăn, stejar și magnolie, și evaluarea stării de sănătate a arborilor existenți cu ajutorul tomografiei;
Realizarea suprafețelor gazonate cu rulouri și amenajarea rondourilor cu arbuști și flori perene;
Desființarea restaurantului și a toaletei nefuncționale, urmată de amenajarea unei cafenele cu terasă și instalarea unor toalete cu autospălare.
Cu o suprafață totală de 23.800 mp, parcul este conectat la rețeaua de transport public local, ceea ce va extinde accesul și utilizarea acestuia la nivelul întregului municipiu. Valoarea totală a investiției este de 27.178.041,64 lei, inclusiv TVA, iar durata estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 8 luni.
În cadrul conferinței de presă, primarul Florin Birta a oferit și o trecere în revistă a stadiului altor parcuri din oraș. În prezent, sunt în desfășurare proceduri de licitație pentru modernizarea altor cinci parcuri: Parcul I.C. Brătianu, Parcul 1 Decembrie, Parcul Libertății, Parcul 22 Decembrie și Parcul din Șanțul Cetății.
„Estimăm că până la finalul anului vom semna contractele de execuție pentru toate aceste parcuri. În primăvara anului viitor, lucrările vor începe efectiv și sperăm să finalizăm o parte dintre ele până la sfârșitul anului 2025, iar restul în cursul anului 2026. Toate parcurile vor fi dotate cu sisteme de irigație pentru a menține suprafețele gazonate în stare optimă pe timpul verii”, a adăugat primarul.
La finalul lunii octombrie, lucrările de modernizare la Parcul Petofi vor fi încheiate, iar săptămâna viitoare se vor finaliza lucrările la parcul din zona străzii Rectorului din Episcopia.
ian. 02, 2025 0
dec. 27, 2024 0
dec. 26, 2024 0
dec. 24, 2024 0
ian. 02, 2025 0
ian. 02, 2025 0
dec. 30, 2024 0
dec. 29, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!