Actualizat noiembrie 21st, 2024 2:17 PM
sept. 24, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 674 vizualizari
Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Beiuș se află în faza finală. Se efectuează ultimele marcaje rutiere și se montează panourile indicatoare și parapetele de protecție.
Până la sfârșitul acestei săptămâni va fi finalizat auditul de siguranță rutieră, iar săptămâna viitoare vor avea loc probele de încărcare dinamică la poduri. După inspecțiile finale, comisia de dare în trafic va stabili data deschiderii, preconizată pentru jumătatea lunii octombrie.
„Cei care tranzitează prin zona Beiușului vor câștiga minute bune, evitând blocajele din oraș. Pentru localnici, circulația prin Beiuș va fi mult ușurată, după ce se va deschide circulația”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Centura Beiuș are o lungime totală de 9,3 kilometri, lucrările fiind împărțite în două etape. Complexitatea lucrării este determinată de relieful care a impus construirea a 2 viaducte (de 800 și 700 de metri), a 3 pasaje supraterane (lungime totală: 230 metri) și a 2 poduri (lungime totală: 28 metri).
Primul tronson (etapa I), cu lungimea de 7,3 kilometri, începe din DN76, la intrarea în Beiuș dinspre Oradea, traversează Crișul Negru și Drumul Comunal 231 spre Finiș, ocolind Beiușul la vest. Apoi trece peste calea ferată și Crișul Negru și revine în DN76.
Al doilea tronson (etapa II) are o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani. Face legătura între primul sector al centurii și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și asigură accesul către viitorul parc industrial din Beiuș.
Lucrările la primele două tronsoane sunt executate de: Etapa I: Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt (valoare contract: 269.464.711,29 lei, fără TVA) și Etapa II: Drum Asfalt (Lider) și Ile Viorel Construct (valoare contract: 15.589.851,59 lei, fără TVA).
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, și din bugetul Consiliului Județean Bihor.
Pentru a facilita accesul către Stâna de Vale, Consiliul Județean Bihor va construi un nou drum de legătură de 1,4 kilometri. Traseul noului tronson, care va fi conectat cu Drumul Apusenilor, va porni din pasajul suprateran de la capătul Centurii Beiuș înspre Ștei și va continua până la intersecția cu drumul județean 764A, în apropierea localității Mizieș, comuna Drăgănești. Acesta se află în etapa de proiectare și reprezintă etapa a III-a a Centurii Beiuș.
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0