Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 12, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 801 vizualizari
Consiliul Județean Bihor organizează un nou eveniment dedicat tradițiilor locale, continuând astfel eforturile începute în ultimii ani de a recupera, promova și celebra obiceiurile strămoșești.
Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului” marchează anul acesta 60 de ani de la înființare, prilej ce va fi sărbătorit printr-un spectacol aniversar pe 19 septembrie. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de către vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, miercuri 11 septembrie, alături de Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, și Avram Dinu, directorul ansamblului.
„Ansamblul Nuntașii Bihorului ne-a reprezentat cu cinste în toți acești ani, a dus peste tot obiceiurile specifice județului nostru, jocurile și cântecele din Bihor, dar și din alte zone ale țării, fiind în acest fel ambasadori culturali pentru comunitatea noastră. În cadrul acestui ansamblu au fost și s-au manifestat marii artiști populari ai județului Bihor”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
„Am reușit de-a lungul anilor să reprezentăm folclorul bihorean atât în țară, cât și în străinătate, având turnee prin Slovacia, Polonia, Germania, Spania, Italia, Turcia, Moldova, Ungaria. Ansamblul, înființat în 1964, a luat naștere datorită inițiativei lui Mircea Popescu, un om de cultură bihorean și regizor de renume, care a condus ansamblul timp de 40 de ani, și Gomboș Geza, conducător al orchestrei la acea vreme. Printre cei care au contribuit la dezvoltarea ansamblului se numără și Florian Clepe, pe care l-am urmat la conducerea acestuia după trecerea sa în neființă”, a precizat Avram Dinu, directorul ansamblului.
În prezent, ansamblul numără 28 de dansatori, şase solişti şi 14 instrumentişti.
În cadrul evenimentului aniversar, mai multe momente vor fi acompaniate de orchestra ,,Rapsodia Bihoreană”, condusă de dirijorul Liviu Buțiu.
„Acest concert se remarcă prin regia sa aparte, punând în scenă obiceiul tradițional al nunții, un moment decisiv și semnificativ în viața oricărui om. Publicul va avea ocazia să trăiască autentic tradițiile bihorene, inclusiv momente precum cerutul miresei, și să admire costume autentice din sub-zonele folclorice ale județului. De asemenea, evenimentul va include invitați speciali din Maramureșul istoric”, a adăugat Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor.
Consiliul Județean a alocat un buget de 75.000 de lei pentru organizarea acestui eveniment. Concertul va avea loc joi, 19 septembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, și este organizat în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului” și Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.
Prețul unui bilet este de 25 de lei și se poate achiziționa de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul aniversar va fi transmis pe TVR Cluj.
„Începând cu anul trecut, județul nostru a luat hotărârea ca în fiecare an să ne aratăm respectul și prețuirea față de acei bihoreni care în cariera lor au contribuit la frumosul care ne caracterizează ca bihoreni și ne-au făcut cinste în țară și în străinătate. Vom continua să facem astfel de evenimente, pentru că suntem convinși de nevoia de a avea rădăcini sănătoase care să ne țină legați de pământul din care am fost făcuți”, a adăugat Mircea Mălan.
Anul trecut, în cadrul evenimentelor „Lioara Bihorului”, a fost celebrată artista de muzică populară Florica Bradu. Alte două inițiative ale Consiliului Județean Bihor, „Bihorul Colindă” și „Lumină din Lumină”, ajunse la a doua ediție, au scopul de a valorifica și promova tradițiile locale, cultura și obiceiurile bihorene.
oct. 23, 2024 0
oct. 16, 2024 0
iun. 21, 2024 0
mai 14, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0