Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 05, 2024 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 267 vizualizari
Siguranţa în instituţiile de învăţământ din judeţul Bihor, prioritate a poliţiştilor din Bihor şi în anul şcolar 2024 – 2025.
Polițiștii din Bihor au luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de acțiune, după ce elevii vor începe efectiv orele.
Luni, 9 septembrie, în contextul începerii noului an şcolar, poliţiştii din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, siguranță școlară, prevenire și proximitate vor fi prezenţi în proximitatea tuturor unitățile de învățământ bihorene, alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, pentru a reconfirma parteneriatul Poliţie – Şcoală, siguranţa copiilor reprezentând una din priorităţile permanente ale poliţiştilor din Bihor.
Peste 540 de polițiști vor desfăşura luni, activităţi specifice, care să conducă la menţinerea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar pe raza judeţului Bihor.
Acțiunile, în sistem integrat, vor continua pe tot parcursul anului școlar. Pentru coordonarea și organizarea activităților ce vizează obiectivul de creștere a gradului privind siguranța școlară, polițiștii și jandarmii bihoreni vor acționa conform Planului Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranță școlară, de asigurare a protecției unităților de învățământ preuniversitar, a siguranței elevilor și personalului didactic, întocmit la nivelul județului Bihor, în conformitate cu Planul național de combatere a violenței școlare.
Fiecare unitate de învăţământ a fost inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale polițiștilor, asigurându-se, totodată, supravegherea traseelor de deplasare a elevilor.
Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.
Pentru că siguranţa copiilor constituie una dintre priorităţile poliţiştilor rutieri din Bihor, aceştia se vor afla în apropierea şcolilor amplasate pe arterele intens circulate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele de maximă afluire a elevilor.
De asemenea, vor fi efectuate patrulări în zona şcolilor şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport, care reprezintă o atracție pentru copii. O atenţie deosebită va fi acordată unităţilor de învăţământ din mediul rural.
Pentru siguranţa elevilor, au fost verificate toate cele 134 de autovehicule destinate transportului școlar. Toți conducătorii acestora au fost verificați și informați cu privire la obligaţiile ce le revin, în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei. Totodată, conducătorii de autovehicule destinate transportului şcolar au fost instruiți cu privire la respectarea legislației rutiere, precum și la adoptarea unei conduite preventive în circulația pe drumurile publice.
A fost verificată respectarea prevederilor legale privind paza și sistemele de pază a instituțiilor de învățământ bihorene.
Totodată, a fost verificată amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare în zona stațiilor mijloacelor de transport public de persoane și a trecerilor de pietoni aflate în apropierea unităților de învățământ.
Și în acest an școlar, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă activitățile desfășurate în cadrul Grupului de lucru pentru siguranță școlară, în care sunt implicați reprezentanți ai mai multor structuri de aplicare a legii, care are ca scop principal creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar din județul Bihor, precum și prevenirea consumului de droguri și a deținerii de obiecte interzise în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, prin cunoașterea în permanență a situației operative și dispunerea de măsuri în consecință.
Din grupul de lucru, care se întâlnește săptămânal sau ori de câte ori este necesar, fac parte reprezentanți ai structurilor de ordine publică, investigații criminale, poliție rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, polițiștii de la siguranță școlară și cei de la analiza și prevenirea criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea și ai Unității Teritoriale de Analiză a Informației Oradea.
În cadrul întâlnirilor, sunt analizate evenimentele produse în unitățile de învățământ sau în proximitatea acestora, se adaptează dispozitivul de ordine publică și siguranță rutieră în funcție de riscurile sau vulnerabilitățile identificate și sunt inițiate acțiuni punctuale, menite să sporească gradul de siguranță al elevilor și cadrelor didactice în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ.
În vederea monitorizării modului de punere în aplicare a prevederilor Planului Teritorial Cadru de Acțiune, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul jandarmilor bihoreni și în colaborare cu polițiștii locali, au inițiat un plan de acțiune în sistem integrat, prin care se va verifica organizarea dispozitivelor de siguranță publică din zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și existența registrelor speciale de evidență a activităților punctuale desfășurate pe linia siguranței școlare, constituite la nivelul acestor unități.
Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.
Și în acest an școlar, una dintre prioritățile Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității este prevenirea victimizării minorilor. În vederea protejării acestora, în prezent, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a criminalității derulează șapte campanii preventive, naționale și locale, adresate copiilor, părinților și întregii comunități, pentru a conlucra în informarea și pregătirea adecvată a copiilor.
Pe parcursul anului școlar 2023 – 2024, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Bihor au derulat 14 ample proiecte sau campanii preventive, în cadrul cărora au fost desfășurate 896 de activitățăți preventive, cu peste 23.000 de beneficiari.
Activitățile polițiștilor de prevenire au vizat prevenirea victimizării copiilor prin diverse infracțiuni, prevenirea disparițiilor și a plecărilor voluntare, siguranța acestora acasă, comportamentul preventiv la școală, relațiile cu colegii, siguranța la locul de joacă și în vacanță, educația rutieră a copiilor, siguranța acestora pe Internet, prevenirea unor comportamente discriminatorii, a violenței în toate formele sale, dar și prevenirea consumului de droguri și a traficului de persoane, acțiunile continuând pe întreg parcursul sezonului estival.
În interacțiunea cu copiii, polițiștii de prevenire din Bihor au utilizat metode educativ – preventive adaptate vârstei lor, în scopul creșterii gradului de siguranță a acestora, prin informarea acestora cu privire la potențialele pericole și, totodată, prin oferirea unor soluții pentru identificarea și evitarea unor situații de risc.
Pe parcursul anului școlar 2024 – 2025, polițiștii de la prevenire din Bihor continuă activitățile de prevenire a criminalității, nevoile de siguranță ale copiilor fiind abordate integrat, în activitățile preventive urmând a fi implicate cadrele didactice, părinții sau tutorii copiilor, totul pentru a genera un grad sporit de siguranță a minorilor acasă, la școală în spațiile publice și în mediul online. Totodată, în activitățile derulate, polițiștii de prevenire vor implica, în continuare, reprezentanți ai societății civile și ai unor organizații neguvernamentale.
De asemenea, în anul școlar 2023 – 2024, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au derulat două proiecte pentru reducerea violenței fizice și psihologice și pentru prevenirea consumului de substanțe interzise și o campanie de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bihor.
În cadrul acestor proiecte sau campanii, au fost susținute 294 de activități informativ – preventive în cadrul orelor de curs, având ca beneficiari direcți 6.023 de elevi bihoreni. Totodată, au fost identificați 49 de elevi în situații de risc, aceștia fiind consiliați, în scopul remedierii comportamentelor nepotrivite.
Totodată, polițiștii de la siguranță școlară împreună cu polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică cu atribuții în domeniul siguranței școlare au organizat 64 de acțiuni, care au vizat absenteismul și abandonul școlar, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și au soluționat 24 de petiții, reclamații sau sesizări ce au legătură cu siguranța școlară, altele decât cele cu caracter penal.
În același context, au fost desfășurate 93 de ședințe de instruire cu cadrele didactice, cu privire la prevederile legale în domeniul violenței școlare și au fost făcute 28 de informări către instituțiile abilitate (D.G.A.S.P.C., I.Ș.J. Bihor).
În anul școlar trecut, în incinta sau în proximitatea unităților de învățământ din județul Bihor au fost înregistate 56 de fapte de natură penală (32 în mediul urban și 24 în mediul rural), printre cele mai frecvente fiind infracțiunea de lovirea sau alte violențe (30), infracțiunea de furt (7), infracțiuni de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (4), urmată de cea de distrugere (3), iar 12 fiind de altă natură.
Totodată, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 conform prevederilor Legii nr. 61/991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru adresarea de injurii sau expresii jignitoare și una la Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, pentru deținerea de obiecte pirotehnice.
Pe perioada vacanței de vară, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, au continuat activitațile informativ – preventive în cadrul campaniei „Împreună pentru o vacanță în siguranță”, la taberele de elevi organizate pe raza județului Bihor și la căsuțele de tip familial aparținând D.G.A.S.P.C. Bihor.
La nivelul județului Bihor, polițiștii de la prevenire și siguranță școlară vor continua aceste activități, pentru reducerea violenței fizice și psihologice, cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu, adaptând structura folosită la propriile proiecte, programe sau campanii.
De asemenea, pe parcursul anului școlar 2024 – 2025, sub coordonarea Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, vor continua activitățile menite să prevină consumul de droguri în rândul tinerilor, derulate prin intermediul Grupului de Lucru Insterinstituțional pentru prevenirea consumului de droguri în județul Bihor, din care fac parte reprezentanți ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, ai Penitenciarului Oradea, ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și ai Direcției de Sănătate Publică Bihor.
Scopul principal al acțiunilor derulate în domeniu de instituțiile mai sus menționate este cel de a informa și sensibiliza tinerii, cu privire la riscurile și consecințele grave ale consumului de droguri. Prin intermediul unor activități interactive și educative, se dorește ca tinerii să aibă un acces facil, la informații corecte și relevante, care să conducă la dezvoltarea unor abilități de viață sănătoase, promovându-se alternative pozitive la consumul de substanțe psihoactive.
Pe parcursul întregului an școlar 2024 – 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, prin Biroul Siguranță Școlară, prin poliția de proximitate, dar și prin structurile operative, va continua colaborarea cu reprezentanții celorlalte instituții și structuri cu atribuții în domeniul asigurării unui climat de siguranță în unitățile de învățământ, respectiv cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea, dar și cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, cu reprezentanții altor instituții cu atribuții în domeniu, cu reprezentanții societății civile și ai unor organizații neguvernamentale, pentru o intervenție promptă și eficientă în cazul unor incidente negative în cadrul unităților de învățământ și zona adiacentă acestora, cât și pentru desfășurarea unor activități de prevenire a victimizării elevilor.
Nu uitați:
– Stabiliți copilului un program, astfel încât să știți tot timpul unde este și ce face;
– Spuneți-i la cine să apeleze când se ivește o problemă și stabiliți o persoană care să-l supravegheze atunci când nu sunteți lângă el;
– Discutați permanent cu copilul și asigurați-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta și îndruma;
– Aflați cine sunt prietenii copilului dumneavoastră, atât în viața on-line, cât și off-line.
nov. 14, 2024 0
nov. 05, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0