Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 13, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 984 vizualizari
I.Situația generală privind controalele efectuate în luna iulie 2024
În luna iulie 2024 la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost controlate un număr de 197 unităţi; s-au aplicat un număr de 198 sancţiuni contravenţionale, din care 45 amenzi în cuantum de 329.000 lei şi 153 avertismente.
Din totalul de 198 sancţiuni aplicate de I.T.M. BIHOR în iulie 2024:
-33% (66) au fost sancţiuni în domeniul sănătate şi securitate în muncă;
-67% (132) au fost sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă.
1. În domeniul sănătate şi securitate în muncă, numărul unităţilor controlate în iulie 2024 este 83, pentru abaterile de la normele de securitate şi sănătate în muncă s-au dispus de măsuri de remediere şi au fost aplicate 66 sancţiuni contravenţionale, din care 55 sunt avertismente și 11 amenzi în valoare total de 48.500 lei.
2. În domeniul relaţiilor de muncă, în iulie 2024 au fost cuprinse în activitatea de îndrumare şi control un număr de 114 unităţi din domeniul public, mixt şi privat. Au fost constatate încălcări ale reglementărilor legale în vigoare în domeniul legislaţiei muncii, Codului Muncii, H.G.161/2006, etc.
Pentru abaterile de la reglementările legale în vigoare s-au dispus diferite măsuri de remediere şi au fost aplicate un număr de 132 sancţiuni contravenţionale, dintre care 98 avertismente (74% din totalul sancţiunilor în domeniul r.m.) şi 34(26% totalul sancţiunilor în domeniul r.m.) amenzi în valoare totală de 280.500lei.
În domeniul relațiilor de muncă, în iulie 2024, din totalul de 132 sancţiuni:
-120(91% din total sancțiuni) sunt sancţiuni pentru neconformităţi altele decât munca nedeclarată, din care:26 amenzi în cuantum total de 132.500 lei și 94 avertismente.
-12(9% din total sancțiuni) sunt sancţiuni pentru neconformităţi pentru munca nedeclarată și subdeclarată, din care 8 amenzi în cuantum total de 148.000lei și 4 avertisment.
Pentru munca nedeclarată s-au aplicat 7 amenzi în valoare totală de 140.000 lei și 4 avertismente. Au fost depistate 11 societăți comerciale care practicau muncă nedeclarată, fiind identificate 18 persoane prestând activitate nedeclarată. Dintre acestea:-16 persoane din cadrul a 9 unități nu aveau încheiat contract individual de muncă;
-1 persoană din cadrul unei unități presta activitate cu depășirea duratei timpului de muncă stabilit în contractul individual de muncă cu timp parțial.
-1 persoană din cadrul unei unități a fost primită la muncă fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.
Pentru munca subdeclarată (acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidenţiat în statele de plată a salariului şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale,) s-a aplicat 1 amendă în valoare totală 8.000 lei.
Pentru deficienţele constatate, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate menţionate mai sus, au fost dispuse măsuri pentru intrarea în legalitate.
Exemple de domenii de activitate în care s-a depistat muncă nedeclarată:transport alternativ, comerț, protecţie și pază, baruri, restaurante.
II.Campanii desfășurate în luna iulie 2024:
II.1. In luna iulie 2024 în domeniul securității și sănătății în muncă s-a desfășurat Campania pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţei de urgență nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
În cadrul acestei campanii au fost verificați 35 de angajatori.
Ca urmare a controalelor, inspectorii de muncă au constatat 22 de neconformități față de prevederile legale din domeniul securității și sănătății în muncă, pentru care s-au dispus 22 de măsuri de remediere și s-au aplicat 22 sancțiuni contravenționale din care 7 amenzi în valoare totală de 10.000 și 15 avertismente.
Dintre cele mai frecvente neconformități constatate amintim:
-neasigurarea măsurilor minimale prevăzute în perioadele cu temperaturi ridicate extreme/nu s-a făcut dovada reducerii duratei zilei de lucru cu eșalonare pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11 și după ora 17;
-nu s-au luat măsuri pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiții de temperaturi ridicate extreme.
III. Evidenţa contractelor individuale de muncă şi salariaţilor conform prevederilor H.G.905/2017
La data de 31.07.2024 numărul angajatorilor activi în judeţul Bihor este de 26.230 cu un număr de 167.757 salariaţi activi. Numărul contractelor individuale de muncă active la data de 31.07.2024 în judeţul Bihor este 191.056.
nov. 06, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 02, 2024 0
sept. 13, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0