Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 30, 2024 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 804 vizualizari
Pompierii militari orădeni au intervenit azi, 30 iulie, pentru salvarea unui băiețel, rămas blocat într-un autoturism aflat în parcarea unui supermarket situat pe strada Nufărului din municipiu.
Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 13.25, apelanta precizând faptul că fiul ei, în vârstă de 1 an și 6 luni, rămăsese blocat în mașină, cheile aflându-se în interiorul autovehiculului.
Pentru salvarea micuțului captiv în mașina încinsă de soare, au fost mobilizați de urgență, pompierii Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare și cu două motociclete SMURD.
Ajunşi în cel mai scurt timp la fața locului, salvatorii au spart geamul portierei din dreapta față, deblocând rapid autoturismul şi eliberându-l pe micuț, care se afla în scaunul auto pentru copii, amplasat pe bancheta din spate.
Din fericire, micuțul, care transpirase din cauza temperaturii ridicate din interiorul mașinii, era teafăr, neimpunându-se acordarea de îngrijiri medicale.
În acest context, pompierii militari bihoreni trag un semnal de alarmă și reamintesc părinților că cei mici trebuie supravegheați în permanență și, în niciun caz nu trebuie lăsați, nici măcar pentru câteva minute, singuri în mașină.
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 14, 2024 0
sept. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0