Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
iun. 20, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 727 vizualizari
În această săptămână, la nivelul centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanţilor de azil din subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, ofițerii de integrare cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere au fost organizate diverse activități pentru marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului, celebrată anual la data de 20 iunie. Scopul acestor activități a fost promovarea, cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale şi a valorilor democratice.
Ziua Mondială a Refugiatului este marcată anual în data de 20 iunie, fiind o ocazie importantă pentru a recunoaște și onora forța și curajul persoanelor care au fost forțate să-și părăsească casele din cauza conflictelor, persecuției sau violenței. Sigur, putem afirma că este și un moment de reflecție și solidaritate.
În această zi, ne îndreptăm gândurile către milioanele de oameni care, din cauza unor circumstanțe tragice, au fost nevoiți să caute siguranță și protecție în alte țări. Ei ne inspiră cu reziliența și speranța lor, chiar și în fața celor mai mari provocări.
Astfel, în cadrul celor șase centre regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil, Inspectoratul General pentru Imigrări oferă un mediu sigur și primitor pentru toți solicitanții de azil și beneficiarii unei forme de protecție. Fiecare persoană care ajunge aici are o poveste unică și dorința pentru un viitor mai bun.
În contextul acestei zile, au fost organizate pentru persoanele cazate în centre o serie de activităţi menite să promoveze cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale, precum şi a valorilor democratice.
Astfel, în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București, Galaţi, Giurgiu, Maramureș, Rădăuți şi Timișoara, cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere, au fost desfășurate sesiuni informative, competiții sportive, drumeții, activități cultural artistice și recreative, ce prilejuiesc familiarizarea cu valorile, tradițiile și obiceiurile românești.
Ziua Mondială a Refugiatului reprezintă un prilej de conștientizare a situației milioanelor de persoane deplasate forțat din cauza conflictelor. Marcarea acestei zile reprezintă, totodată, un moment de reflecție asupra provocărilor și eforturilor derulate de toți actorii implicați în vederea identificării unor soluții durabile la problematica refugiaților.
În anul 2023 au fost înregistrate 10.155 de cereri de azil. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.483 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România și beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18 martie 2022 și până la data de 19 iunie a.c. au fost emise 166.342 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare.
Astăzi, la ceas aniversar, transmitem un mesaj de speranță și încurajare tuturor refugiaților din întreaga lume: „Vă asigurăm că nu sunteți singuri și suntem alături de dumneavoastră în această călătorie dificilă!”
***
Începând cu 4 decembrie 2000, prin Rezoluţia 55/76, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis să onoreze destinele a milioane de oameni care, forţaţi de conflicte violente sau diverse forme de persecuţie, îşi părăsesc locul natal pentru a urma drumul refugiului.
În complexitatea fenomenului migraţiei există o distincţie clară între migrant şi refugiat. Migrantul alege să plece din ţara de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial, social sau cultural, iar refugiatul este forţat să-şi părăsească ţara natală, de cele mai multe ori, din cauza unor stări conflictuale. De altfel, în cazul refugiaţilor statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum şi o serie de forme de asistenţă (materială, medicală, socială).
Garantarea acestor drepturi derivă din Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat în anul 1991. După această dată, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale și, totodată, ne-am exprimat solidaritatea față de statele europene care se confruntă cu aflux de migranți, contribuind la eforturile internaționale de relocare a acestora.
mart. 13, 2024 0
dec. 10, 2023 0
nov. 27, 2023 0
ian. 17, 2023 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0