Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 14, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 882 vizualizari
Constructorii au început lucrările la fundațiile Centrului Cultural Multifuncțional din Oradea. Au fost realizate până acum grinzile de ghidaj (ziduri de sprijin pentru a ghida instalația de excavat), iar acum se lucrează la pereții mulați (elemente verticale din beton armat).
„În următoarele două luni se va fora la 12 metri adâncime și se va turna un perete pe circumferința centrului cultural în lungime de 500 metri. După terminarea fundației vor începe săpăturile în spațiul astfel creat. Sala mare va fi realizată semiîngropată, fundația scenei fiind prevăzută la minus 8 metri. Până în toamnă, lucrările se vor ridica deasupra solului”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Clădirea va avea o sală principală cu o suprafaţă de 1.244 mp şi 1.077 de locuri, din care 22 locuri destinate persoanelor cu dizabilități. Vor fi construite două săli secundare multifuncţionale, foaiere şi un spaţiu de tip co-working cu specific cultural. Vor fi amenajate, de asemenea, zone pentru alimentație publică.
Proiectul prevede și asigurarea utilităților, amenajarea accesului, a aleilor și a platformelor pietonale și amenajarea spațiilor verzi. Valoarea contractului semnat cu firma Construcții Erbașu este de 122.284.127,49 lei, inclusiv TVA, iar termenul pentru execuția lucrărilor este de 32 de luni.
Suprafața totală a amplasamentului pe care va fi edificat Centrul Cultural Multifuncțional este 17.778 mp. Clădirea va avea o suprafaţă construită desfăşurată de aproximativ 10.450 mp şi o suprafaţă utilă totală de aproximativ 8.015 mp.
Proiectul este finanțat din bugetul propriu și cu fonduri europene, prin Programul Transfrontalier România – Ungaria.
Centrul Cultural Multifuncțional se construiește în perimetrul delimitat de terenul de sport al Liceului Sportiv, Colegiul Partenie Cosma, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” – Bihor, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Inspectoratul Teritorial de Muncă, noul sediu al Curții de Conturi și strada Făgărașului.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0