Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 18, 2024 Adrian Popa Actualitate, Sport 0 595 vizualizari
CSM Oradea a remizat cu CSM Reșița, scor 32-32, în partida de deschidere a etapei a 11-a din play-off-ul de promovare al Diviziei A la handbal masculin. Partida a avut loc joi, la Arena Antonio Alexe.
Oaspeții au început mai bine, desprinzându-se la 6-2 în minutul 6. Reșițenii au rezistat unei prima încercări de revenire a amfitrionilor, conducând cu 10-6 la jumătatea reprizei. La jumătatea întâlnirii echipa antrenată de Cosmin Liberț și Dan Pițigoi era condusă cu scorul de 15-13.
Repriza a 2-a a început excelent pentru CSM Oradea. Această echipă a înscris primele trei goluri și a venit pentru prima dată la conducere. A urmat desprinderea la două lungimi, însă Reșița a fost mai bună în continuare, marcând de patru ori consecutiv. Au urmat șapte egalități, toate consemnate după avantaj pentru Reșița.
CSM Oradea a trecut pentru ultima dată în avantaj la scorul de 30-29, în minutul 55, printr-un gol semnat Alexandru Farcaș. Adversarul a înscris apoi de trei ori consecutiv, însă gazdele au avut finalul mai bun. Csongor Szasz a stabilit scorul final cu o reușită din 9 metri, chiar la epuizarea timpului de joc, egalând la 32.
Alexandru Farcaș a marcat 9 goluri, Csongor Szasz, Denis Kirsch și Ciprian Aungurenci au marcat de câte 5 ori, Emilian Turcu a avut 4 reușite, Viorel Boșca a punctat de 3 ori, iar portarul Radu Turturică a înscris 1 gol pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Mircea-Marian Negru a marcat 9 goluri pentru CSM Reșița.
În urma acestui rezultat, CSM Oradea are 14 puncte din zece partide disputate. Cu două meciuri rămase de disputat, formația bihoreană este la 4 puncte în urma locului 2 – ultimul ce asigură promovarea directă, ocupat de CSM Alexandria. Această formație mai are de jucat patru partide.
Următorul meci pentru CSM Oradea este programat pentru data de 11 Mai, în deplasare, cu CSM Făgăraș. Va fi un duel între echipele situate pe locurile 3 și 4, cele care avansează la barajul de promovare în Liga Națională.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0