Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
apr. 15, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 1122 vizualizari
La data de 13 aprilie, la ora 03.30, pe drumul comunal 184, în localitatea Peștere, județul Bihor, un tânăr de 15 ani, din comuna Aușeu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, în momentul în care ar fi fost depășit, regulamentar, de un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Tinăud, județul Bihor, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi intrat în coliziune laterală cu autoturismul, iar apoi ar fi părăsit carosabilul, în partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
În urma accidentului rutier, atât tânărul de 15 ani, cât și un alt tânăr, de 15 ani, din localitatea Peștiș, județul Bihor, pasager în primul autoturism, au suferit leziuni pentru investigarea și îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutiert Aleșd continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
nov. 30, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!