Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 01, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 879 vizualizari
”Lumină din Lumină” – ediția a 2-a, aduce o serie de zeci de concerte cu Pricesne în Oradea și în întreg județul. Primul concert se va desfășura în 4 Aprilie, de la ora 19:00 la Arena ”Antonio Alexe” din Oradea și va fi susținut de grupul Tronos al Catedralei Patriarhale din București, unul dintre cele mai cunoscute grupuri de muzică bizantină din România, și de artiștii Maria Coman, Antonela Ferche – Buțiu, Alexandra Chira și Elena Buda.
„Aceste serii de concerte pun în valoare priceasna. Dincolo de semnificația ei etimologică, de cântare psaltică interpretată la slujba de Liturghie, Pricesnele sunt o creație religioasă populară românească. În concertele pe care le vom organiza, ne dorim să transpunem în sala de spectacol acea atmosferă de templu.” a subliniat managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, Liviu Buțiu.
Vor răsuna împreună cu toaca, instrumentul specific acestei sărbători, interpretări inedite ale Pricesnelor, care își propun să aprindă lumina din sufletul bihorenilor cu prilejul Învierii Mântuitorului. De asemenea, pentru cei ce nu pot participa fizic, dar și pentru a ajunge în casele cât mai multor români, concertul va fi și difuzat de Televiziunea Română (TVR) în Vinerea Mare, pe 3 mai.
Programul pentru celelalte concerte poate fi consultat pe site-ul Consiliului Județean Bihor. (https://www.cjbihor.ro/concerte-de-paste-lumina-din-lumina-la-a-doua-editie/).
Biletele evenimentului de la Arena ”Antonio Alexe”, pot fi achiziționate la prețul de 15 lei prin plată cash de la casieria Teatrului Regina Maria.
„Lumină din Lumină” este organizat de Consiliul Județean Bihor prin Centrul de Cultură al Județului Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Visit Oradea, TVR și Astoria Grand Hote
nov. 11, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0