Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 28, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 961 vizualizari
Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor vor încheia cu comuna Stăuceni din Chișinău un acord de înfrățire, proiectul de hotărâre în acest sens fiind aprobat joi de Consiliul Local.
„Așa cum se știe, Primăria Oradea are încheiat în anul 2020 un acord de înfrățire cu comuna Băcioi, din municipiul Chișinău și, împreună cu Consiliul Județean Bihor, a venit în sprijinul comunității de acolo prin înființarea unui parc în centrul comunei. Pentru realizarea acestei investiții, 100.000 euro au fost acordați de Primăria Oradea, iar diferența de 100.000 euro a fost asigurată de către Consiliul Județean, după parcurgerea etapelor necesare”, a precizat primarul Florin Birta.
Deoarece cei din Moldova beneficiază de anumite granturi din partea guvernului moldovenesc dacă în realizarea investițiilor vin și cu o finanțare externă, cele două administrații bihorene au considerat că ar fi un semn de respect față de comunitatea de acolo dacă Bihorul ar veni în ajutorul lor. Ajutorul financiar care a fost destinat realizării proiectului „Construcția și amenajarea parcului cu teatru de vară și havuz din str. Independenței, comuna Băcioi” a fost asigurat astfel: 50% din bugetul Primăriei Băcioi – aprox. 398.735 euro, 25% din bugetul Primăriei Oradea și al Consiliului Județean Bihor – aprox. 199.367 euro și 25% de la Guvernul Republicii Moldova – aprox. 199.367 euro. Inaugurarea parcului a avut loc acum un an, în data de 28 martie.
Pornind de la succesul acestei parteneriat, Primăria Oradea și Consiliul Județean vor face o nouă înfrățire, în cazul de față cu comuna Stăuceni din municipiul Chișinău, pentru ca în cursul mandatului următor cele trei administrații să facă o investiție similară și în această comună.
Primăria Oradea și Consiliul Județean au parcurs toți pașii legali, au avizele ministerelor de resort, necesare încheierii acordului de înfrățire cu comuna Stăuceni.
Atașat găsiți imagini realizate cu ocazia inaugurării parcului din comuna Băcioi.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0