Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
mart. 11, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1091 vizualizari
Pasajele rutiere de la ieșirea din Municipiul Oradea au fost avizate de Ministerul Transporturilor, în ședința Consiliului Tehnico-Economic.
Vor fi construite patru noi pasaje rutiere care vor fluidiza traficul pe cele mai aglomerate artere din Oradea, la ieșirile spre Arad, Cluj și Satu Mare. Până la finalul lunii martie, va fi finalizat proiectul tehnic, în cursul lunii aprilie urmând să obțină avizul Comisiei Tehnico-Economice a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Ne propunem ca până la sfârșitul lunii aprilie să publicăm licitația pentru selectarea constructorilor, iar la finalul lunii august să începem lucrările propriu-zise. La sfârșitul anului viitor, după finalizarea pasajelor, circulația la ieșirile din Oradea se va face mai fluent, cel mai mare câștig fiind pe Calea Aradului”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Primele două pasaje se vor construi la ieșirea din Oradea înspre Arad. Primul este subteran și va trece pe sub sensul giratoriu existent de pe Centura Oradea. Următorul pasaj este suprateran și va trece peste sensul giratoriu existent de la intersecția cu intrările la centrele comerciale.
Un alt pasaj suprateran va fi situat deasupra sensului giratoriu actual, la ieșirea din Oradea spre Oșorhei, în zona Cartierului Tineretului. Cei care vor dori să evite Oșorhei, vor avea alternativa de a circula pe centura localității, al cărei traseu pornește din același punct.
Cel de-al patrulea pasaj va fi construit la ieșirea din Oradea înspre Biharia, într-un nod rutier important, la intersecția cu drumul expres din zona comercială. Tot aici va fi prima coborâre de pe drumul de legătură dintre Oradea și Autostrada Transilvania.
Cele patru pasaje vor avea lungimi între 400 și 570 de metri, cu valori estimate între 7,6 și 9,4 milioane de euro. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene.
Proiectul este realizat de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea și CNAIR.
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0