Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 12, 2024 Adrian Popa Actualitate, Frontpage, Sănătate 0 1170 vizualizari
Un pacient în vârstă de 33 de ani, s-a prezentat în data de 3 ianuarie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, acesta acuzând durere la nivelul mandibulei. În urma investigațiilor medicale, s-a stabilit că pacientul avea un corp străin metalic în peretele lateral al gâtului, la nivelul fosei infratemporale. Corpul străin era asemănător unei bucăți de sârmă de aproximativ 2 centimetri lungime și 0.30 milimetri în diametru. Acesta era retenționat în musculatura de pe fața internă a ramurii ascendente a mandibulei.
Inițial s-a încercat extragerea corpului prin explorare clasică timp de mai multe ore, fără succes. Fiind înfipt în mușchi, într-o zonă greu accesibilă și cu o multitudine de elemente anatomice importante, corpul era greu de identificat, iar manevrele chirurgicale prezentau un risc sporit.
Așadar, s-a încercat în premieră asistarea imagistică a intervenției prin ghidaj fluoroscopic, intervenția fiind realizată în cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională. Fluoroscopia reprezintă o expunere radiografică continuă, care permite vizualizarea în timp real a unei imagini dinamice, explică Dr. Sebastian Boancă, medic primar radiologie și imagistică medicală. Astfel, a fost posibilă ghidarea intraoperatorie în ceea ce privește localizarea corpului și manevrele efectuate cu ajutorul pensei chirurgicale. Echipa operatorie a putut să urmărească pe un ecran corpul străin și să se apropie de acesta din cel mai optim unghi pentru a-l extrage în condiții de siguranță.
Cu ajutorul procedurii imagistice, medicii au putut să realizeze intervenția în 3 minute, eliminând corpul străin din mandibula pacientului. Datorită acestei abordări pluridisciplinare, timpul operator a fost redus semnificativ, potențialele complicații au fost eliminate, iar timpul de recuperare pentru pacient a fost scurtat. După intervenție, pacientul a avut o evoluție favorabilă și a fost externat.
Această intervenție hibridă a fost posibilă datorită colaborării dintre colectivul Compartimentului de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, a Compartimentului de Radiologie Intervențională și a Secției Clinice ATI I. Echipa operatorie a fost compusă din Dr. Alexandru Precup, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială, Dr. Bogdan Bumbu, medic primar chirurgie dento-alveolară și Dr. Sorin Tripe, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială. Aceștia au fost asistați de către echipa de radiologie intervențională, compusă din Dr. Dan Mihoc, Dr. Sebastian Boancă, și Dr. Călin Morgovan – medici primari radiologie și imagistică medicală. Intervenția s-a realizat în anestezie generală, pacientul fiind supravegheat de către Dr. Călin Timar, medic specialist în cadrul Secției Clinice ATI I.
mai 07, 2024 0
dec. 06, 2023 0
iun. 30, 2023 0
iun. 01, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0