Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 07, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 865 vizualizari
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, lansarea cărții Repertoriul de colinde ale cetelor de feciori din zona Văii Superioare a Barcăului, apărută la Editura Mega din Cluj-Napoca în anul 2021, autoare Ruxandra-Cristina Scridon. Evenimentul va avea loc joi, 14 decembrie a.c. de la ora 14:00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A), în sala de conferințe.
Conținutul volumului este rezultatul cercetărilor doctorale ale autoarei, „pe un subiect foarte bine ales, problematica abordată, a colindatului și colindelor într-o zonă folclorică din Sălajul istoric fiind de mai multă vreme una de stringentă necesitate în etnologia și folcloristica românească, încadrabilă în ceea ce se numește mai nou etnografia și folcloristica de urgență”. (prof.univ.dr. Ion Cuceu)
Din punct de vedere structural, lucrarea se concentrează în jurul a trei capitole principale, urmate de concluzii și anexe. Primul capitol este un veritabil studiu istoriografic al problematicii abordate, care consemnează studierea colindelor și a colindatului de-a lungul veacurilor, dar și urmărirea raporturilor dintre tradițiile folclorice, comportamentele religioase comunitare și societățile țărănești în ascensiunea lor, scopul final fiind cunoașterea rolului și locului cetei de feciori în lumea satului sălăjean. Al doilea capitol este cel mai amplu, bogat în date și informații inedite, fiind rezultatul propriilor investigații de teren, dar și al celor provenite din cercetarea documentelor etnologice autentice. Aspecte de tematică și tipologie ale colindelor performate de feciorii satului, structura compozițională a colindelor, exemplificări ale acestora din repertoriul local au fost tratate pe larg în cel de-al treilea capitol.
Moderatorul evenimentului va fi prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, iar prezentarea cărții va fi făcută de prof. univ. dr. habil. Florin Cioban, Universitatea E.L.T.E., Budapesta, specialist în etnologie și folclor literar românesc și antropologie culturală, și dr. Ioan Goman, șeful secției de Etnografie, Muzeul Țării Crișurilor, alături de autoare, dr. Ruxandra-Cristina Scridon.
Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri!
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0