Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 01, 2023 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1144 vizualizari
În prezența a numeroși orădeni, dar și a reprezentanților autorităților locale, județene și centrale, Ziua Națională a României a fost sărbătorită azi, 1 Decembrie, în Piața Unirii printr-o ceremonie militară organizată la Statuia Regelui Ferdinand I.
În semn de omagiu și recunoștință față de înaintași care au făcut posibilă înfăptuirea Marii Unirii, primarul Florin Birta, împreună cu viceprimarii Antonia Nica și Marcel Dragoș și city-managerul Mihai Jurca, a depus o coroană de flori la Statuia acestuia.
1 Decembrie 1918 rămâne unul dintre cele mai importante capitole din istoria României, întruchipând realizarea visului românilor de secole – crearea unui stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil.
Evenimentul organizat de Garnizoana Oradea și Instituția Prefectului Județului Bihora a început cu intonarea Imnului Național al României, urmat de o slujbă religioasă TE DEUM și alocuțiunile despre semnificația istorică a acestei zile.
„ Astăzi, în acest oraș vibrant, bogat în istorie și cultură, marcăm nu doar realizările trecutului, ci și angajamentul nostru pentru un viitor comun, bazat pe valori precum solidaritatea și respectul reciproc. Conștiința națională a fost mereu prezentă în inimile românilor, indiferent de granițe. Credința, tradițiile și modul nostru de viață au unit comunitățile românești, iar regiuni precum, Maramureșul, Crișana, Moldova sau Basarabia au reușit să păstreze această identitate, secole întregi. Ne amintim de înaintași și de eforturile lor, iar moștenirea acestora ne îndeamnă să fim demni și să construim înțelegere cu celelalte comunități. Privind în trecut cu recunoștință, asumându-ne responsabilitatea prezentului și privind cu nădejde spre viitor, să continuăm să fim un popor unit și mândru.
Haideți, fiecare dintre noi, să punem umărul și să construim împreună un viitor în care valorile noastre comune să continue să lumineze calea generațiilor ce vor veni”, a spus Dumitru Țiplea, prefectul județului Bihor.
A urmat apoi festivitatea depunerii de coroane de flori, jerbe și buchete de flori și defilarea detașamentului de onoare în aplauzele celor prezenți.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0