Inimile românilor de pretutindeni bat la unison în fiecare an de 1 decembrie. Această sărbătoare le unește sufletele și trezește sentimente de exaltare, mândrie, împlinire, fiecare simțind însă în felul propriu Sărbătoarea Națională a României. Aceste porniri optimiste au dat naștere la o serie de cântece patriotice, care s-au răspândit printre români și au devenit adevărate embleme ale poporului din sânul Carpaților.
Filarmonica de Stat Oradea serbează alături de publicul său fidel această zi importantă, programând un concert chiar pe data de 1 decembrie, într-o zi de vineri (nu joia, așa cum este publicul obișnuit), cu ora de începere 19:00, la sala de concerte „Enescu – Bartók”. Dirijorul Marius Hristescu va conduce Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, el fiind și orchestratorul multor piese din program. Invitații serii vor fi doi dintre soliștii cunoscuți ai României, proveniți din două direcții diferite de muzică, respectiv cea clasică și cea populară. Soprana Ana Maria Donose va îmbrăca programul într-o aură clasică, în timp ce Dinu Iancu Sălăjanu va aduce imboldul tradițional și simțirea amprenta tradițională a pieselor propuse. Din repertoriul clasic vor fi aduse în scenă lucrări ale compozitorilor Marțian Negrea, Eduard Caudella, Eugen Doga și George Grigoriu, la care se vor adăuga piese populare din diferite zone ale României.
Concertul se deschide cu piesa „Tarantella” de Marțian Negrea. O denumire mai „locală” a fragmentului este „Izbuc” și face parte din suita orchestrală „Prin Munții Apuseni”. Izbucul este un termen strâns legat de apa curgătoare. Ea are drept punct de pornire un izvor, iar în unele cazuri acest izvor se transformă într-un izbuc, deci o izbucnire violentă de apă din subteran, indiferent dacă debitul ei este permanent sau cu intermitențe. Relieful carstic din Munții Apuseni a favorizat formarea multor izbucuri, unele fiind chiar puncte de atracție pentru turiști.
Marțian Negrea a fost unul dintre cei mai prolifici compozitori transilvăneni ai secolului XX. S-a născut la Vorumloc (denumirea actuală Valea Viilor, județul Sibiu) în 29 ianuarie 1893 și s-a stins din viață la București, la 13 iulie 1973. A fost compozitor, profesor și dirijor. A început studiile muzicale la Sibiu în anul 1910 și le-a definitivat apoi la Viena, între 1918-1921 cu profesorul de origine română Eusebie Mandicevschi și cu Franz Schmidt. Limbajul său armonic a fost influențat puternic la Viena de către tradiția muzicală germană și de tendințele postromantice ale acelor timpuri. Acestea s-au îmbinat apoi cu ambianța muzicală pariziană, întâlnită la Gabriel Fauré, Claude Debussy și Maurice Ravel, exercitând și aceasta o puternică influență a viziunii sale componistice. Așadar, stilul său a rezultat din tradiția muzicală vieneză și cea pariziană.
După finalizarea studiilor s-a întors în România, ocupând timp de două decenii postul de profesor la Conservatorul din Cluj, unde a predat forme, teoria instrumentelor și dirijat-orchestră și apoi fiind angajat pentru alte două decenii la Conservatorul din București. În calitate de compozitor, Marțian Negrea a abordat toate genurile.