Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 24, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1009 vizualizari
Pompierii militari reamintesc bihorenilor că burlanele şi coșurile de fum sunt generatoare de incendii cu pondere semnificativă în sezonul rece și faptul că nerespectarea cu strictețe a măsurilor de securitate la incendiu aferente coșurilor de fum se soldează adeseori cu pagube materiale, iar uneori, din nefericire, cu distrugerea bunurilor agonisite de-o viață sau chiar cu pierderi de vieți omenești.
Un astfel de eveniment nefericit, generat de un coș de fum și soldat cu mari daune materiale, s-a produs în data de 24 noiembrie, la o gospodărie din localitatea Crâncești, comuna Dobrești.
Apelul care sesiza producerea incendiului a fost primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, la miezul nopții de joi spre vineri, 24 noiembrie a.c., apelanta precizând că arde casa vecinului.
Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost mobilizate cu operativitate, patru echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, din care trei de stingere și unul de paramedici, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și cu ambulanța SMURD a subunității, ulterior forțele fiind suplimentate cu încă două echipaje din cadrul altor două subunități, care au intervenit cu o autospecială de stingere și o autospecială tip ABROLL.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau deosebit de violent, la întreaga mansardă, cu risc de propagare la mai multe clădiri.
Pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru protejarea clădirilor expuse riscului de incendiere, pompierii au acționat timp de aproximativ 50 de minute, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la casa apelantei, situată la mai puțin de doi metri de focare, la o altă locuință aflată în apropiere și la mai multe construcții auxiliare.
După stingerea incendiului, echipajele de pompieri au continuat să acționeze la fața locului, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 04.30.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, persoana care a observat mansarda în flăcări, în jurul orei 00.00, trezindu-l pe proprietar, care s-a autoevacuat.
În urma producerii incendiului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un coș de fum deteriorat, a ars mansarda (în care erau amenajate spații de depozitare), pe o suprafața de circa 160 de metri pătrați și s-au degradat bunuri din încăperile casei.
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente nedorite, provocate de coşurile de fum, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reaminteşte bihorenilor următoarele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor:
coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate;
în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puțin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperișului, planşeului etc.;
în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile de prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0