Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 24, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1087 vizualizari
În după-amiaza și seara zilei de luni, 23 octombrie, pompierii militari bihoreni au intervenit în comuna Sânmartin, pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate și în localitatea Nojorid, pentru stingerea unui incendiu.
Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost solicitat să intervină în localitatea Cihei, comuna Sânmartin, unde un apelant al numărului unic 112 sesiza descoperirea unei muniții.
Sosiți la fața locului, pompierii militari au identificat o bombă, de calibru 82 de milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniția, găsită de un localnic în timp ce efectua lucrări de nivelare a terenului, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță, de către specialiștii pirotehnicieni, urmând a fi distrusă prin explozie controlată.
Pompierii bihoreni reamintesc persoanelor care descoperă muniții neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activități și depistează muniții, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe de urgență, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste.
În seara aceleiași zile, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un teren viran situat pe raza localității Nojorid.
În urma producerii evenimentului nu s-au înregistrat pagube materiale. A ars vegetația uscată, pe o suprafață de circa două hectare.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0