Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 18, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 982 vizualizari
Viceprimarul Antonia Nica a felicitat azi, 18 octombrie, cele 29 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de Aur”. Acesta este la a VIII-a ediție din acest an, fiind organizat de municipalitate în semn de prețuire pentru familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și au domiciliul în Oradea.
Festivitatea de premiere a avut loc în prezența seniorilor și a familiilor lor, fiecare pereche primind o diplomă aniversară, însoțită de flori și de un premiu în bani în cuantum de 500 lei.
Viceprimarul Antonia Nica i-a felicitat pe toți cei prezenți, iar la finalul festivității a cântat împreună cu invitații „La mulți ani!”.
„Nu e lucru ușor, căsnicia. Ea vine cu provocări și momente de cumpănă, însă ceea ce am învățat și eu până acum, este că, în doi, totul este mai ușor de dus, totul este mai frumos iar iubirea dintre soți dă sens vieții și stă la baza întemeierii celui mai puternic lucru de pe pământ, familia.
Vă mulțumim că ne învățați zi de zi ce este iubirea, înțelegerea și toleranța. Vă mulțumim că ne-ați demonstrat faptul că cifra „doi” este mai mult decât suma matematică a părților, doi înseamnă iubire, suport reciproc și speranță.
Fie ca Cel de Sus să vă lumineze și să vă călăuzească în continuare pașii vieții, să vă țină sănătoși și fericiți alături de cei dragi!”, a spus viceprimarul Antonia Nica.
Festivitatea se organizează în baza HCL nr. 68/2008, în decursul anilor fiind felicitate anual peste 200 de perechi.
De asemenea, în conformitate cu HCL nr. 867/2005, se acordă un premiu în bani în valoare de 1.000 lei persoanelor care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani şi au domiciliul în municipiul Oradea.
Compartimentul de Stare Civilă primește în continuare cereri de la cei care împlinesc 50 de ani de căsnicie, la camera 12 parter, aflată în clădirea Primăriei. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0259/408824.
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 30, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0