Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 25, 2023 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 1240 vizualizari
Înaintea jocului de miercuri cu FCSB din cadrul Cupei României, mult aşteptat de întreaga suflare fotbalistică bihoreană, conducerea clubului FC Bihor Oradea a organizat luni o conferinţă de presă, la care au luat parte preşedintele clubului George Tătar, antrenorul principal al echipei Florin Farcaş şi căpitanul de echipă Ricardo Farcaş.
„Aşa după se ştie, suntem cu casa închisă pentru miercuri! Vreau să le mulţumesc suporterilor, care şi-au achiziţionat abonamente. Suntem foarte fericiţi că am ajuns să fim locul 1 pe ţară la numărul de abonamente vândute. Am încercat să facem o campanie de vânzare de abonamente, cred că a fost şi în avantajul suporterilor să îşi achiziţioneze abonamentele, pentru a putea viziona toate meciurile, iar noi sperăm să fie alături de noi, nu doar la meciurile cu FCSB şi Dinamo din Cupa României, ci şi la celelalte meciuri din campionat. Vreau să le mulţumesc şi celor de la club, a fost o perioadă destul de grea pentru noi şi în continuare suntem implicaţi în organizarea meciului de miercuri. Suntem totuşi o echipă de liga a III-a, dar sperăm că ne vom organiza bine şi, astfel, totul să fie ok pentru miercuri. Rog suporterii să vină mai repede miercuri la stadion, pentru că va fi foarte multă lume. Sunt 10 mii de oameni care vor veni la meci, iar intrarea se va putea face cu două ore înainte, de la ora 19, ca atare îi rog să vină mai repede pentru acest meci”, a declarat preşedintele clubului, George Tătar.
Conform preşedintelui FC Bihor pentru jocul de miercuri vor fi deschise cinci porţi pentru intrarea spectatorilor la stadion, astfel încât să nu se creeze cozi foarte mari la intrare.
George Tătar a ţinut să precizeze şi faptul că cei care vor intra pe stadion şi vor avea scanat codul de bare de pe bilet sau abonament nu vor putea să transmită abonamentul la o altă persoană, pentru că după ce acesta a fost scandat o dată, la o nouă scanare va fi depistată încercarea de fraudă.
„Suntem bucuroşi, fericiţi, pentru că miercuri va fi o zi specială şi importantă pentru fotbalul bihorean, pentru că am reuşit să aducem la Oradea o echipă de tradiţie, cu nume mare în fotbalul românesc. Ştim foarte bine că de 20 de ani la Oradea nu s-a mai întâmplat un astfel de eveniment fotbalistic şi ţinem să mulţumim tuturor celor care au fost implicaţi în acest parcurs, adică jucătorii, pentru că ei au făcut ca acest eveniment să aibă loc miercuri la Oradea şi să fie benefic pentru toată lumea”, a declarat, la rândul său, antenorul principal Florin Farcaş.
Potrivit tehnicianului, echipa orădeană se va antrena în nocturnă în zilele de luni şi marţi, tocmai pentru a se obişnui cu evoluţia la lumina reflectoarelor.
Înaintea disputei, Florin Farcaş are aceleaşi probeleme de efectiv, Andrei Gal, care a fost operat şi George Cherman, nerefăcut şi el după accidentare.
„Miercuri vine, cred eu, cea mai în formă echipă din prima ligă. Va fi un meci greu, de la care noi sperăm să ne ridicăm la valoarea adversarului şi de ce nu să aducem punct sau puncte. Este un sentiment de bucurie şi emoţie pentru noi ca jucători, pentru că vine cea mai bună echipă din prima ligă şi cred că toţi ne dorim să dăm tot ce e mai bun din noi la acest meci”, a spus şi Ricardo Farcaş, căpitanul formaţiei FC Bihor.
Reamintim că partida de miercuri seara, cu FCSB, din prima etapă a fazei grupelor Cupei României, se va desfăşura cu începere de la ora 21 şi va avea loc, în premieră după 1990, în nocturnă la Stadionul „Iuliu Bodola”.
În tribune sunt aşteptaţi în jur de 10 300 de spectatori, cei care şi-au achiziţionat bilete sau abonamente pentru acest meci, jocul fiind sold out încă de joi, 21 septembrie. Partida va putea fi urmărită însă în direct şi la televiziune, fiind transmisă de Digi Sport şi Prima Sport.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0