Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 24, 2023 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport Comentariile sunt închise pentru FC Bihor s-a impus cu 3-1 în jocul cu CS Socodor şi poate aborda liniştit duelul cu FCSB! 1146 vizualizari
Fotbaliştii de la FC Bihor au obţinut o nouă victorie în cadrul campionatului Ligii a III-a. Sâmbătă, orădenii s-au impus cu scorul de 3-1 în faţa celor de la CS Socodor şi au mai acumulat încă trei puncte în clasament, consolidându-şi prima poziţie.
Într-o atmosferă frumoasă, întreţinută de spectaorii prezenţi la meci, în special de inimoasa galerie a formaţiei roş-albastre, meciul a fost adjudecat de orădeni, după ce nu s-au întrebuinţat prea tare şi au marcat atunci când a fost momentul.
Antrenorul Florin Farcaş nu l-a putut avea la dispoziţie la acest joc pe atacantul Marius Hosu, care a acuzat o contractură musculară. În schimb, a debutat Andrei Militaru, care a şi marcat la primul său gol pentru FC Bihor.
Prima şarjă ofensivă mai periculoasă s-a petrecut în minutul 4, când, după o centrare de pe dreapta, Florin Chitaş a trimis din interiorul careului puţin pe lângă poartă.
Primul gol a venit în minutul 28, când, după o combinaţie între Chitaş şi Gunie, ultimul a centrat perfect în faţa porţii, unde a venit Ionuţ Ban, care a marcat.
Nu au trecut multe minute şi în minutul 32 orădenii s-au văzut deja egalaţi, după o lovitură de colţ executată de jucătorii echipei arădene de pe partea dreaptă. Mingea a ajuns la tânărul Lucas Câmpan, care a prins un şut bun de la aproximativ 15 metri, pe jos, în stânga portarului şi scorul a devenit 1-1.
Cei de la Socodor au mai avut o oportunitate în minutul 36, când o centrare de pe stânga a fost reluată cu capul de Alexandru Lezeu, din 8 metri, dar peste poartă.
Până la pauză orădenii au reuşit totuşi să înscrie şi golul 2. În minutul 40, după o lovitură de colţ, Răzvan Gunie a trimis un şut-centrare, iar din faţa porţii, atacantul Sergiu Jurj şi-a făcut din nou datoria, înscriind pentru 2-1.
Şi în repriza a doua, tot orădenii au ratat prima ocazie. În minutul 65, după o centrare de pe stânga, Alexandru Sorian, singur cu portarul în faţă, nu a reuşit să-l învingă pe acesta, reluând în goalkeeper. În replică, în minutul 68, George Pirtea a executat foarte bine o lovitură liberă de la 28 de metri, dar mingea trimisă de el a trecut puţin pe lângă bară.
Debut cu gol pentru Militaru
Antrenorul Florin Farcaş a făcut câteva modificări în echipă, printre care şi cea prin care l-a debutat pe tânărul atacant Andrei Militaru. Acesta a intrat în minutul 60, iar la 19 minute după pătrunderea sa pe teren el a reuşit să şi marcheze. Astfel, în minutul 79, după o centrare bună de pe stânga a lui Alexandru Sorian, Andrei Miliraru a reluat cu capul şi l-a învins pe portarul Lucian Mucha. Astfel, FC Bihor s-a distanţat la două goluri şi a avut linişte în finalul de joc.
Sorian a mai avut o oportunitate în minutul 87, când a rămas singur cu portarul, dar nu a reuşit să concretizeze, pentru că între timp s-a repliat un fundaş, care a izbutit să respingă.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 3-1, iar antrenorul Florin Farcaş s-a declarat mulţumit, având în vedere că nu i-a fost uşor să motiveze jucătorii pentru această partidă, care a fost programată înaintea mult aşteptatului joc de miercuri cu FCSB.
„Este o victorie meritată, o victorie muncită şi care ne dă liniştea de care aveam nevoie. Sigur că nu a fost uşor, pentru că trebuie să înţelegem foarte clar ceea ce se întâmplă în sânul echipei şi ceea ce se întâmplă în oraşul nostru, pentru că la toată lumea gândul este la meciul de miercuri cu FCSB, dar eu mă bucur că tinerii noştri jucători au înţeles că e foarte important jocul nostru de astăzi, au dat dovadă de caracter şi de responsabilitate în ceea ce trebuie să facă şi sigur că jocul şi victoria au fost meritate de partea noastră”, a declarat Florin Farcaş, antrenorul principal al echipei FC Bihor, la finalul partidei. El a recunoscut, de altfel, că a efectuat schimbările şi cu gândul la jocul de miercuri.
După acest succes, FC Bihor totalizează 13 puncte în clasament şi conduce Seria a 8-a a Ligii a III-a, cu două puncte mai mult faţă de ocupanta locului II, Progresul Pecica, respectiv cu patru puncte mai mult faţă de formaţia de pe poziţia a III-a, Şoimii Lipova.
FC Bihor Oradea – CS Socodor 3-1 (2-1)
Au marcat: Ionuț Ban (min. 28), Sergiu Jurj (min. 40) şi Andrei Militaru (min. 79) / Lucas Câmpan (min. 32)
FC Bihor: Mihai Pînzariu – Călin Jurj (min. 82 Tamas Paublusztig), Daniel Stan, Ricardo Farcaș – ctp, Alexandru Stoian – Vadim Calugher (min. 54 Bogdan Vasile), Răzvan Gunie (min. 82 Loren Ioviță), – Ionuţ Ban (min. 60 Al. Sorian), Andrei Moga, Florin Chitaș – Sergiu Jurj (min. 60 Andrei Militaru). Antrenor. Florin Farcaș
CS Socodor: Lucian Mucha – Cristian Șulea (min. 46 Mario Pele), Ioan Gherheș, Bogdan Țoca, Ciprian Covaci (min. 46 Alin Ciornei) – Teodor Turcuș (min. 81 Eric Caia) – Daniel Clej, Dumitru Copil (min. 46 George Pirtea), Andrei Șerengău, Alexandru Lezeu (min. 71 Florin Mintaș) – Lucas Câmpan. Antrenor: Gheorghe Cameniță
Au arbitrat: Gheorghe Cătălin Drugea (Buzău) – Mircea Guran (Brașov) și Marian Tunsoiu (Șinca Nouă – Brașov)
În etapa viitoare, FC Bihor va evolua tot pe teren propriu, sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 17, cu Avântul Periam. Jocul se va desfăşura tot la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”. Până atunci însă, miercuri, 27 septembrie, cu începere de la ora 21, va avea loc meciul cu FCSB, în prima etapă a fazei grupelor Cupei României.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0