Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
sept. 18, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 967 vizualizari
Duminică, 17 septembrie, în jurul orei 22.11, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.79, la intrarea în municipiul Salonta, dinspre Arad, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi intrat în coliziune cu un parapet metalic, situat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.
În urma accidentului rutier, un tânăr de 24 de ani, din Salonta, pasager în autoutilitară, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri salontani, s-a constatat că bărbatul de 48 de ani care conducea autoutilitara, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Salonta au dispus reținerea bărbatului de 48 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
LINK VIDEO CAMPANIE PREVENTIVĂ PENTRU REDUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE PROVOCATE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL SAU DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE:
https://mab.to/t/7c0zPLqHwz2/eu1
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0