CSM Oradea a fost învinsă de Primorje Erste Bank Rijeka, scor 7-10, în cadrul primei etape din turneul de calificare LEN Champions League, organizat la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea. Pe reprize: 2-3, 1-3, 2-1, 2-3.
Jocul a demarat sub semnul echilibrului, Petar Velkic marcând primul gol al întâlnirii. CSM Oradea a reușit să treacă pentru a 2-a oară în avantaj după reușita lui Mihnea Gheorghe, scor 2-1, în minutul 5. A urmat un parțial de 0-5, prin intermediul căruia Primorje s-a desprins decisiv pe tabela de marcaj. La jumătatea întâlnirii scorul a fost de 6-3 în favoarea croaților.
Formația din Rijeka s-a desprins din nou la patru lungimi în repriza a 3-a, dar Vlad Dragomirescu și Mihnea Gheorghe au punctat de două ori pentru CSM Oradea, astfel încât scorul a devenit 7-5 în favoarea lui Primorje cu opt minute rămase de jucat. Soarta meciului a fost tranșată definitiv prin reușita celor de la Primorje cu trei minute rămase de disputat.
Marcatorii CSM Oradea la acest meci: Mihnea Gheorghe și Petar Velkic – 2 goluri fiecare, Vlad Dragomirescu, Filip Gardasevic, David Belenyesi – 1 gol fiecare. De cealaltă parte, Darko Brguljan, Gabrijel Burburan, Jasa Kadivec și Kas Te Riele au înscris câte două goluri fiecare, alți patru jucători având câte o reușită pentru Primorje Erste Bank.
Celălalt meci al zilei a opus pe Vouliagmeni NC și CC Ortigia. Grecii s-au impus cu scorul de 12-8.
Sâmbătă, cu începere de la ora 18:45, CSM Oradea se va confrunta cu CC Ortigia.