Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 03, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 889 vizualizari
Iată că a mai trecut un an la creșă! Cu emoții…lacrimi…amintiri! Cei mici au încheiat o etapă importantă din viață: creșa! Copiii au intrat în vacanță, o parte se pregătesc de grădiniță iar o parte vor reveni, de la toamnă, la creșă și vor avea colegi noi care vor intra pentru prima dată în colectivitate cu bucurie, dar și cu emoții.
,,A fost un an plin de emoții, de temeri, de bucurii, de surprize, de așteptări, în care creșa și familiile copiilor au lucrat împreună în interesul superior al celor mici. Am învățat multe, nu numai din cărți, din activitățile conduse cu măiestrie de către doamnele educatoare, dar mai ales unii de la alții. Am râs și uneori am plâns în brațele pline de înțelegere ale doamnelor care au fost și mame și tătici și bunici deopotrivă”, a împărtășit Maria Agape, directorul instituției Creșa Oradea.
Pentru a ușura tranziția către grădiniță, piticii care au părăsit creșa au fost în vizită la grupele care îi vor primi la toamnă cu multă emoție pentru un nou început, apoi au avut parte de o mică petrecere de final cu baloane de săpun, muzică, dans, jocuri, precedată de teatru de păpuși și daruri pentru toți copiii.
Pe parcursului anului, toți copilașii au participat la o serie de activități menite să le dezvolte copiilor personalitatea ca un tot întreg – cu emoții, abilități sociale, valori spirituale, participare și inserție socială generală. În educație, abordarea holistică se bazează pe premisa că fiecare copil își găsește identitatea, sensul și scopul în viață prin legăturile cu semenii, cu lumea naturală și cu valorile spirituale.
Perioada antepreșcolarității este foarte importantă și de bază pentru dezvoltarea copiilor, în conturarea și cristalizarea componentelor personalității și construirii structurilor sale de bază. Activitatea primordială în această perioadă este jocul, iar acesta evidențiază atât dezvoltarea cognitivă, cât și a personalității. Preocupările copiilor se extind, iar prin joc dezvoltă interes pentru ceea ce îi înconjoară, interes pentru învățare.
Creșa Oradea mulțumește părinților pentru încrederea acordată de a fi alături de copiii lor în drumul cunoașterii, drum pe parcursul căruia am adunat, împreună, amintiri minunate și le urează celor mici mult succes, cu împliniri și bucurii nenumărate!
,,Doresc să le mulțumesc părinților pentru încrederea acordată instituției noastre, îi asigur că oferim o atenție deosebită copilașilor și ne mândrim și noi cu pașii importanți pe care aceștia îi fac și bineînțeles colegelor mele din cele 15 creșe pentru dăruirea cu care i-au îngrijit mereu pe cei mici și pentru toată implicarea lor fără de care nu am putea oferi aceste servicii atât de necesare în comunitate!”, a apreciat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
nov. 07, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0