Transformarea pasiunilor în reușite antreprenoriale, este propunerea Tipografiei de idei pentru următoarea conferință, ce va avea loc vineri, 4 august 2023, de la ora 18.00, în Parcul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A). Invitatul special este Marius Tunduc, co-fondator al Cest Pharma și președinte al Uniunii Naționale a Columbofililor din România – Columba.
În cadrul acestei întâlniri, participanții vor avea oportunitatea să se bucure de prezența unor porumbei campioni, alături de un moment special de lansare în direct a unor exemplare a căror sosire va fi transmisă live. Ne-am asigurat să vă aducem mai multe surprize plăcute, iar una dintre acestea fiind o prezentare a cafelei, susținută de partenerii noștri de la Mr. Bean.
Marius Tunduc este un nume cu o reputație remarcabilă, fără îndoială, care nu mai necesită nicio prezentare. În calitate de Președinte al UNCR – Columba, el este privit de mulți ca unul dintre artizanii transformării sportului columbofil românesc într-un exemplu demn de urmat în Europa Centrală și chiar în țări cu tradiție columbofilă din Vest. Cu eforturile sale susținute la conducerea celei mai importante organizații columbofile din țară, Marius Tunduc a reușit să amplaseze România pe harta internațională a columbofiliei. Un exemplu în acest sens este organizarea, în vara anului 2022, a Olimpiadei Columbofile la Oradea, eveniment ce a demonstrat capacitatea țării noastre de a fi gazda unui asemenea moment de importanță globală în lumea columbofilă.
Pornind de la pasiunea sa pentru porumbei, Marius Tunduc a pus bazele CEST Pharma, o companie de renume specializată în furnizarea de soluții nutritive de înaltă calitate pentru aceste păsări remarcabile. Numele companiei, „CEST,” este alcătuit din primele litere ale numelor copiilor soților Tunduc: Claudiu, Eduard, Sofia și Tania. Acest nume simbolizează valorile familiei și reflectă misiunea companiei de a contribui la crearea unei lumi mai bune, în care calitatea și bucuria să fie omniprezente.
Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Armonix Centru Educațional SRL și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, alături de partenerii privați Mr. Bean, Bers Nova și D&C Oradea.
Acesta face parte din proiectul cultural estival „Tipografia de idei” | #hailamuzeu , fiind implementat în cadrul Programului Interreg România-Ungaria ROHU446 și finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțat de statele partenere în program, România și Ungaria.
Declinarea responsabilității: Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.