Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 01, 2023 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 1232 vizualizari
În aceste zile, Universitatea din Oradea este gazdă a întâlnirii de lucru a Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), instituție ce joacă un rol fundamental în evaluarea și ierarhizarea universităților din țara noastră.
Întrunirea, la care au participat: prorectorul prof. univ. dr. habil. Sorin Borza, membri ai Senatului universității, reprezentanți ai școlilor doctorale și decani de la Universitatea din Oradea, delegați ai CNSPIS din toată țara, a fost deschisă de prof. univ. dr. habil. Gabriel Bendea. Prorectorul universității gazdă a vorbit, pe scurt, despre cât de importante sunt rankingurile academice pentru învățământul superior din România.
Președintele CNSPIS, Vasile Strat – decanul Bucharest Business School și conf. univ. dr. la Catedra de Statistică și Econometrie a Academiei de Studii Economice din București, a precizat că instituția pe care o reprezintă urmărește indicatorii statistici ce privesc învățământul superior românesc. „În ultima perioadă a devenit foarte importantă expunerea internațională a universităților. Asta se traduce prin creșterea în rankinguri universitare internaționale”, a mai spus conf. univ. dr. Vasile Strat.
În prima parte a întrunirii CNSPIS, prof. univ. Radev Deyan, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Sofia, le-a prezentat colegilor săi români cum se face evaluarea și ierarhizarea instituțiilor universitare din Bulgaria. „Universitățile din țara mea sunt angrenate într-un amplu program de internaționalizare”, a afirmat prof. univ. Radev Deyan. Universitarul bulgar a explicat că principalele criterii de evaluare aplicate instituțiilor academice din țara vecină sunt: predarea și învățarea, cercetarea științifică, dezvoltarea sustenabilă, serviciile oferite de universități, prestigiul de care se bucură acestea, carierele urmate de absolvenții lor. Prof. univ. Radev Deyan consideră că ierarhiile academice sunt importante pentru orientarea carierelor celor tineri, formularea de politici educaționale în învățământul superior și alocarea resurselor provenite din fonduri publice. „Din comunism încoace, educația în Bulgaria nu s-a schimbat prea mult. Aceiași oameni, predau aceleași lucruri. Aderarea la Uniunea Europeană ne-a pus față în față cu nivelul învățământului universitar din alte țări. Azi se încearcă mobilizarea învățământului universitar spre performanță”, a mai declarat tânărul profesor de la Universitatea din Sofia.
În a doua parte a întâlnirii de vineri și în ziua de sâmbătă, reprezentanții CNSPIS au mai discutat despre aplicarea metarankingurilor în învățământul academic românesc; metodologie, scopuri, ierarhii universitare.
nov. 12, 2024 0
nov. 11, 2024 0
oct. 21, 2024 0
oct. 09, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0