Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 11, 2023 Adrian Popa Actualitate, Politică 0 1202 vizualizari
„Peste tot în Europa civilizată autoritățile încurajează promovarea producătorilor locali, în schimb la Oradea administrația PNL închide piețele și promovează interesele marilor lanțuri comerciale (vezi piața Ioșia sau piața Nufărul). Modul tradițional de aprovizionare a zeci de mii de familii orădene este restricționat prin decizii politice.
ALTERNATIVA PSD Bihor la această politică liberală a fost inițiativa de realizare a piețelor volante, promovată de consilierul local PSD Liviu Sabău Popa. Deși a fost extrem de bine primită în spațiul public, aplicarea inițiativei a fost blocată politic de primarul municipiului Oradea, prin votul consilierilor municipali ai PNL, iar, recent, ideea a fost plagiată de președintele Consiliului Județean Bihor care propune organizarea de târguri de produse tradiționale pe modelul piețelor volante, culmea inclusiv în Oradea liberală ce se opusese proiectului PSD.
”Pentru a forța Primăria Oradea să respecte dorința oamenilor, vom demara o campanie de strângere de semnături de la cetățenii care își doresc produse locale, sănătoase, care își doresc piețe dedicate furnizorilor locali, încurajați să ofere prețuri competitive printr-un sistem de taxare redus.
Invităm toți cetățenii orașului care susțin această idee să semneze pentru inițiativa consilierilor PSD din Oradea de realizare a piețelor volante. Cu cât se vor aduna mai multe semnături, cu atât PNL Bihor va fi nevoit să accepte voința oamenilor și să aprobe inițiativa PSD. ” a declarat Adrian Madar, consilier local și purtător de cuvânt al PSD Bihor.
Începând de săptămâna viitoare, echipele de voluntari ai PSD vor fi prezente în cartierele din Oradea pentru a obține semnăturile oamenilor pentru această inițiativă.”
Biroul de Presă al PSD Bihor
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0