Actualizat noiembrie 27th, 2024 6:54 PM
iun. 10, 2023 Adrian Popa Actualitate, Frontpage, Sănătate 0 487 vizualizari
În cadrul vizitei întreprinse azi la Oradea, ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș i-au fost prezentate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului Clinic Județean de Urgență – clădirea de pe str. Gh. Doja, lucrări care se apropie de finalizare.
Ministrul a fost însoțit de primarul Florin Birta și de managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp.
Valoarea lucrărilor de reabilitare energetică a spitalului este de 8,5 milioane euro, stadiul de realizare în acest moment fiind de 98%. Acestea au fost realizate pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
„Într-o lună, o lună jumătate, lucrările de reabilitare vor fi gata. Conex acestui proiect de creștere a eficienței energetice, s-au făcut și lucrări de reabilitare interioară a spitalului, în valoare de 4,5 milioane de euro, suportate din bugetul Spitalului Județean. Cu această ocazie mulțumesc domnului Carp pentru implicare și pentru ducerea la bun sfârșit a lucrărilor, colegilor de la Fonduri Europene pentru accesarea fondurilor necesare și ministrului Marcel Boloș pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat”, a precizat primarul Florin Birta.
De menționat, că lucrările de eficiență energetică continuă cu clădirea Spitalului Județean de pe str. Corneliu Copusu (fostul Spital Municipal), unde acestea sunt realizate în procent de 35%.
Consum de energie redus cu 50%
Prin lucrările de eficiență energetică se va reduce consumul anual de energie primară cu 50% față de consumul inițial. Rezultă așadar beneficii evidente din punct de vedere a reducerii pierderilor de căldură și a îmbunătățirii confortului pentru pacienți.
„Astfel de proiecte dau valoare serviciilor spitalului și aduc un plus de bine pacienților care apelează la serviciile spitalicești. Fie că discutăm de reabilitările care se fac pe secțiile spitalului, la fostul Spital Municipal sau că vorbim de noul spital de boli infecțioase, putem spune că cel mai important lucru pe care îl avem la nivelul județului Bihor este o infrastructură spitalicească modernă, doctori implicați și aparatură medicală de ultimă generație”, a spus Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Lucrările de creștere a eficienței energetice de la Spitalul Județean au presupus: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitarea sistemului de climatizare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice/termice (panouri fotovoltaice), lucrări de reabilitare a sistemului de alimentare cu energie electrică, a sistemului de instalații sanitare, dar și sisteme de management energetic integrat.
„E treaba noastră să ducem la îndeplinire aceste proiecte generoase. Continuăm cu refacerea spitalelor, cu construcția de spitale, de ambulatorii, în așa fel încât, în trei ani de zile, Oradea să aibă un sistem sanitar foarte bine pus la punct, care timp de 20 de ani să nu mai aibă nevoie de intervenții”, a spus managerul Gheorghe Carp.
Tot în cadrul vizitei de astăzi, ministrul Marcel Boloș a vizitat și laboratorul robotizat de analize medicale, prevăzut cu un sistem de transport rapid al probelor între secții și laborator, realizat deasupra Unității de Primiri Urgențe de la etajul I al Spitalului Județean.
Acesta este cel mai modern laborator integrat de analize din România, fiind un proiect unic în sistemul public de sănătate din țară. Laboratorul a fost dotat în cadrul proiectului pe fonduri europene ROHU-357: „Cooperarea pentru standarde înalte de asistență medicală în prevenirea, identificarea timpurie și tratamentul eficient al bolilor în Euroregiunea Bihor-Hajdú Bihar”.
Ministrul Marcel Boloș a mai vizitat Sistemul monobloc Angio CT, achiziționat tot prin fonduri europene.
Acesta este un sistem hibrid folosit în radiologia intervențională vasculară și nonvasculară, compus dintr-un computer tomograf și un braț fluoroscopic, cu care se pot achiziționa imagini secționale din zona de interes, combinat cu imaginile angiografice. Astfel, se pot aborda patologii complexe prin intervenții minim invazive și cu timp de recuperare scurt.
iun. 05, 2024 0
apr. 04, 2024 0
mart. 15, 2024 0
feb. 28, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0