Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 22, 2023 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 926 vizualizari
Nu mai puțin de 43 de școli, licee și grădinițe, precum și Palatul Copiilor vor fi dotate cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice, achiziționate din bani europeni. Valoarea acestora este 75.218.201,52 lei (cu TVA inclus), finanțarea nerambursabilă fiind de 100%.
Proiectul „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Oradea” a fost depus spre finanțare prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea și a fost admis la finanțare în urma evaluării calitative.
Astfel, toate unitățile de învățământ din Oradea, aflate în subordinea Consiliului Local vor fi dotate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componența C15 – Educație.
Dotări pentru sălile de clasă și grupă, laboratoare de științe și informatică, cabinete școlare și de asistență psihopedagogică, săli de sport și ateliere de practică
Prin proiect vor fi dotate 1.275 săli de clasă și de grupă cu mobilier și materiale didactice: bănci, scaune, catedre pentru profesori, dulapuri pentru elevi, dulapuri pentru materiale didactice și alte materiale didactice.
1.322 de săli de clasă și de grupă vor avea table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one pentru cadrele didactice, sisteme de sunet, camere videoconferință, imprimante, scannere documente, precum și alte dotări.
Totodată, vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale 31 de laboratoare de științe împărțite astfel: 5 laboratoare de fizică, 4 laboratoare de chimie, 2 laboratoare de biologie și 20 de laboratoare multidisciplinare (fizică, chimie și biologie).
33 de laboratoare de informatică vor fi echipate cu table interactive, sisteme de tip desktop cu monitor, sisteme all-in-one sau laptopuri, sisteme sunet, imprimante, camere videoconferință, router wifi și alte dotări, în timp ce 33 de cabinete școlare vor fi dotate cu mobilier specific și materiale didactice specifice, inclusiv echipamente digitale pentru diferite discipline precum: limbi moderne, cabinet multidisciplinar la nivelul ariei curriculare om și societate, desen tehnic construcții și altele.
De asemenea, 42 de cabinete pentru asistență psihopedagogică vor primi mobilier specific și materiale didactice specifice inclusiv echipamente digitale, precum jocuri de dezvoltare personală și albume logopedice.
În cadrul proiectului vor mai fi dotate 40 de săli de sport cu mobilier specific și materiale didactice specifice, precum: bancă gimnastică, ladă gimnastică, masă tenis interior sau materiale pentru jocuri sportive, în timp ce 4 ateliere de practică pentru învățământul profesional și tehnic din Oradea vor fi dotate cu materiale didactice și echipamente digitale. Atelierele de practică vizează domenii precum: construcții, instalații, mecanică sau alimentație publică.
Până în acest moment, municipiul Oradea a derulat, prin fonduri europene, 12 proiecte de reabilitare de licee, școli și grădinițe, 2 proiecte de construire a unor grădinițe și un proiect pentru construirea campusului școlar de la Colegiul Economic Partenie Cosma.
Totodată, prin PNRR au fost semnate contractele de finanțare pentru reabilitarea a 27 de unități de învățământ. Astfel, Primăria Oradea a finalizat sau derulează peste 40 de proiecte din domeniul educației, în valoare de peste 80 de milioane de euro.
nov. 17, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0