Actualizat decembrie 24th, 2024 7:11 PM
mai 19, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 939 vizualizari
În această săptămână, pe 17 și 18 mai, au fost recepționate lucrările la Centrele de colectare a deșeurilor prin Aport Voluntar (CAV-uri) din Municipiile Beiuș, Marghita și Salonta și orașul Aleșd.
Lucrările au fost executate de asocierea de firme SC DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT SRL LIDER DE ASOCIERE – SC ANTREPRIZĂ CONSTRUCȚII EDILITARE SRL.
Valoarea totală a celor patru platforme de deșeuri este de peste 5 milioane de lei, fără TVA (Aleșd: 1.137.123,43 lei; Beiuș: 1.400.423,50 lei; Marghita: 1.289.620,79 lei; Salonta: 1.224.936,31 lei). Finanțarea a fost asigurată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.
În fiecare centru sunt amplasate containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deşeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcţii şi deşeuri care au un conţinut periculos. Cetățenii vor putea depozita gratuit deșeurile în noile centre de colectare.
Cele patru fac parte din rețeaua de 32 de centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar care vor funcționa în județul Bihor.
„Ne propunem ca până la sfârșitul acestui an să finalizăm toate cele 32 de platforme. În felul acesta sperăm să se reducă deșeurile care sunt depozitate ilegal în șanțuri, pe marginea drumurilor, în pădurile și râurile din județul nostru. Avem în derulare și alte proiecte pentru a le asigura bihorenilor condițiile de a participa alături de noi la realizarea obiectivului nostru comun, <un Bihor curat>”, a precizat Mircea Mălan, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și președinte al Ecolect Group Bihor.
Prima etapă de construire a centrelor cuprinde localitățile Aleșd, Beiuș, Marghita, Salonta, Valea lui Mihai și Săcueni, Sântandrei, Tinca, Ceica, Oșorhei, Tileagd, Vadu Crișului, Bratca, Popești, Sânmartin și Sânnicolau Român.
A doua etapă presupune construirea a încă 16 puncte de colectare a deșeurilor în localitățile Aușeu, Avram Iancu, Balc, Borș, Buntești, Chișlaz, Cociuba Mare, Copăcel, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Lăzăreni, Nojorid, Paleu, Spinuș, Ștei și Vașcău.
Ambele etape se află în faza de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitației pentru proiectare și execuție.
Cele patru centre de colectare a deșeurilor din Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta urmează să fie puse în funcțiune după stabilirea regulamentului de funcționare de către Consiliul Județean Bihor, Ecolect Group și primăriile implicate.
Aceste centre fac parte din „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor” (S.M.I.D.) din județul Bihor și vor deservi atât unitatea administrativ – teritorială unde sunt amplasate, cât și cele din vecinătate.
dec. 12, 2024 0
dec. 05, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!