Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 16, 2023 Adrian Popa Actualitate, Baschet, Frontpage, Sport 0 1272 vizualizari
CSM CSU Oradea a învins U-BT Cluj-Napoca, scor 93-83, în Meciul 2 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin. Partida a avut loc marți, la Sala Polivalentă Oradea Arena, în prezența a 5.350 spectatori.
Partida a demarat sub semnul echilibrului. Cele două echipe s-au succedat de patru ori la conducere în primele minute de joc însă formația orădeană a continuat mult mai bine și s-a desprins la șase lungimi pe tabela de marcaj, Donatas Tarolis având o contribuție majoră la finalizare. Primul act s-a terminat cu scorul de 22-20.
În debutul secvenței a 2-a s-au consemnat alte patru schimbări la conducere pe tabela de marcaj. Roș-albaștrii au întâmpinat dificultăți, Kris Richard și Erick Neal fiind impreciși la finalizare, cel din urmă livrând însă șapte pase decisive pe parcursul primei jumătăți a partidei. Ultimele patru minute ale reprizei au adus Oradea definitiv în avantaj grație unui parțial de 16-5. După 20 minute de joc scorul era de 45-36.
Repriza secundă a fost controlată de formația condusă de la marginea terenului de către Cristian Achim. Roș-albaștrii au beneficiat de un aport consistent din partea suporterilor, reușind să se desprindă la peste zece lungimi. U-BT Cluj-Napoca a avut 15 vizite la linia de pedeapsă în această perioadă de joc și a câștigat sfertul al 3-lea la limită. Scorul după 30 minute de joc era de 66-59.
Secvența decisivă a demarat în forță pentru orădeni. Aceștia au mărit ecartul la peste zece lungimi, după care triplele semnate de Kris Richard au mărit avantajul la un maxim de 16 puncte. A urmat o cădere abruptă pentru gazde, acestea pierzând mai multe posesii și având numeroase greșeli în construcție împotriva pressing-ului agresiv exercitat de U-BT. Nemanja Gordic a strâns la cinci puncte cu două minute rămase de jucat, însă Erick Neal și Nikola Markovic au marcat zece puncte pentru CSM în timpul rămas pentru a se asigura că orădenilor nu le scapă victoria.
CSM CSU Oradea a avut procentaj mai bun la aruncările din acțiune, a avut un joc colectiv mai eficient (25-16 la pase decisive), a avut mai multe recuperări ofensive (16-14) și a terminat cu avantaj minim la intercepții și capace. Formația din Cluj-Napoca a avut un procentaj superior la linia de pedeapsă în această partidă.
Donatas Tarolis a totalizat 21 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări, 2 capace, Erick Neal a adăugat 18 puncte, 13 pase decisive, Nikola Markovic a terminat cu 15 puncte, 8 recuperări, Bobe Nicolescu a livrat 14 puncte având 100% la aruncări, iar Mark Ogden a reușit 10 puncte, 5 recuperări pentru CSM CSU Oradea. De cealaltă parte, Leo Meindl a reușit 21 puncte, Jalen Jones a adăugat 14 puncte, 7 recuperări, Emi Cățe a izbutit 11 puncte, 6 recuperări, iar Nemanja Gordic a terminat cu 11 puncte, 8 pase decisive pentru U-BT Cluj-Napoca.
Scorul general devine 2-0 în seria care se joacă pe sistemul cel mai bun din șapte meciuri. Meciul 3 este programat sâmbătă, 20 mai, ora 18:15, la BT Arena din Cluj-Napoca, fiind televizat.
nov. 16, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0