Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 16, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 896 vizualizari
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, un eveniment inedit: „Discoteca anilor anilor ’70-’80 la Muzeu”. Evenimentul se desfășoară în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor, ediția a XXV-a și va avea loc sâmbătă, 20 mai 2023, de la ora 20.00, la Muzeul Orașului Oradea (P-ța E. Gojdu nr.39-41).
Activitatea se adresează orădenilor care doresc să retrăiască atmosfera anilor respectivi, dar și tinerei generații interesată să cunoască câteva crâmpeie de viață din perioada comunistă, când muzica străină se procura cu mare greutate, când cenzura încerca să controleze gusturile muzicale ale românilor, când ascultarea emisiunii „Metronom” de la Europa Liberă putea reprezenta o infracțiune.
Seara de discotecă se va desfășura la Muzeul Orașului Oradea, din Piața Emanuil Gojdu nr. 39-41(Cetatea Oradea), începând cu ora 20.00 și până la ora 23.00, dress code anii ’70-’80, obligatoriu. Prețul de intrare: 10 lei/persoană. Atmosfera va fi întreținută de DJ-ii orădeni ai anilor ’70-’80.
În cadrul evenimentului vizitatorii vor putea admira și câteva obiecte din colecția personală a lui Gheorghe Suciu, cum ar fi magnetofoane Akai, Tascam, Technics, casetofoane vechi etc.
Acces permis în limita a 250 persoane. Vă promitem o atmosferă de pomină și o distracție pe măsură.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0