Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 02, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 941 vizualizari
În perioada 28 aprilie – 1 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe șoselele bihorene, au fost aplicate 443 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 211.175 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 55 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 298 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 38 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 17 au fost pentru depășiri neregulamentare, au fost sancționați cinci bicicliști, trei utilizatori de trotinete electrice, cinci sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, trei au fost pentru conducere sub influența alcoolului, alte trei pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, iar 74 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Exemple:
A rămas fără permis pentru 4 luni, după ce a fost depistată de polițiști în trafic, în timp ce conducea cu viteză excesivă
Duminică, 30 aprilie, la ora 19.50, pe D.N.79, în afara localității bihorene Homorog, a fost depistată în trafic o femeie de 39 de ani, din municipiul Salonta, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 176 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 100 de km/h.
Conducătoarea auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 71 de km/h a fost sancţionată contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile.
*
A rămas fără permis pentru 6 luni, pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h, de două ori în aceeași zi.
Luni, 1 mai, la ora 11.41, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Roșiori, a fost depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din localitatea Diosig, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 114 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Tot luni, 1 mai, la ora 11.43, pe D.N. 19, în afara localității bihorene Roșiori, a fost depistat același tânăr, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 164 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 100 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h, de două ori în aceeași zi, a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 180 de zile.
ATENŢIE!
– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
*
Oradea / Depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența drogurilor
Dumincă, 30 aprilie, la ora 03.15, pe strada Evreilor Deportați din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul de 30 de ani ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
*
Dernișoara / Depistat în trafic, în timp ce conducea fără permis, cu un document fals
Luni, 1 mai, la ora 19.24, pe drumul comunal 115, în localitatea bihoreană Dernișoara, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism.
La solicitarea legală a polițiștilor, bărbatul a prezentat un permis de conducere, despre care, în urma verificărilor efectuate, există suspiciunea că ar fi fals.
Totodată, în urma investigațiilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul de 31 de ani, care a condus autoturismul, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Duminică, 1 mai, la ora 19.20, pe Calea Bihorului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 65 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, sâmbătă, 29 aprilie, la ora 07.30, pe D.N.76, în localitatea bihoreană Sânmartin, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tototdată, duminică, 1 mai, la ora 04.14, pe D.N.19B, între localitățile bihorene Olosig și Săcueni, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săcueni au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Oradea / Depistat în trafic în timp ce conducea cu permisul suspendat
Duminică, 30 aprilie., la ora 11.40, pe strada Lotus din municipiul Oradea, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 63 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Depistați de polițiștii bihoreni în trafic, în timp ce conduceau vehicule neînmatriculate.
Sâmbătă, 29 aprilie a.c., la ora 13.10, pe drumul județean 795A, pe raza localității bihorene Hidișelu de Sus, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, localnic, în timp ce conducea un vehicul de tip ATV neînmatriculat.
De asemnea, duminică, 30 aprilie a.c., la ora 20.30, pe drumul comunal 112, în localitatea bihoreană Chișlaz, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, localnic, în timp ce conducea un moped neînmatriculat.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 01, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0