Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iun. 06, 2011 Florin Coman Sport 0 1068 vizualizari
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros. Spaniolul s-a impus în finală, cu scorul de 7-5, 7-6 (7/3), 5-7, 6-1, în faţa elveţianului Roger Federer, al treilea favorit. Meciul a durat trei ore şi 40 de minute, iar în setul al doilea a fost întrerupt pentru 12 minute din cauza ploii. În primul set elveţianul a condus cu 5-2 dar a pierdut apoi şapte gameuri, consecutive.
Nadal, care a împlinit vineri 25 de ani, a mai câştigat turneul de la Roland Garros în 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2010. Federer s-a impus în turneul parizian o singură dată, în 2009.
Aceasta a fost a patra finală de la Roland Garros dintre Nadal şi Federer, toate câştigate de spaniol. În plus, Nadal conduce cu 17-8 în palmaresul confruntărilor cu tenismanul elveţian.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0