Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 05, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2602 vizualizari
Pornit, pesemne, să devină tot mai notoriu prin acțiunile despre care spune că sunt pentru populația Oradiei, tânărul Horea Vușcan (foto) amenință Municipalitatea cu Tribunalul. În ultima lui conferință de presă, liderul local al Mișcării Verzilor s-a arătat foarte supărat pe atitudinea desconsiderantă a Primăriei în privința subiectului transferului clienților Transgex către Electrocentrale Oradea SA. După cum se știe, în urma dezbaterii cu scântei care a avut loc în luna martie, Municipalitatea a solicitat cetățenilor nemulțumiți din Ioșia să transmită propuneri, sugestii și posibile soluții alternative la problemă. Atunci, administrația locală invoca faptul că o condiție pentru accesarea fondurilor europene necesare modernizării CET este ca orașul să aibă un singur furnizor de energie termică. Atât cetățenii, cât și Horea Vușcan (care a fost atunci un fel de purtător de cuvânt al oamenilor speriați că vor plăti de două ori mai mult pentru încălzirea centrală) s-au îndoit de sinceritatea oficialilor și au cerut ca Primăria Oradea să le dovedească cu acte că aceasta este solicitarea Comisiei Europene. Aparent, nici până la această oră, Municipalitatea nu a satisfăcut curiozitatea oamenilor, motiv pentru care Vușcan promite că o va da în judecată.
Aspirantul la un loc în Consiliul Local spune că va acționa în nume propriu și va da în judecată în contencios administrativ Primăria. Luptele de acest gen ale tânărului sunt deja destul de cunoscute. La sfârșitul iernii, Horea Vușcan a chemat în instanță Electrocentrale Oradea SA din cauza poluării cu cenușă, acuzând, pe lângă poluarea la care este supus el ca cetățean, că a fost nevoit să dea mai mulți bani pe spălatul mașinii firmei sale.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0