Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 01, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 647 vizualizari
Viceprimarul Antonia Nica, în calitate de coordonator al Direcției Poliția Locală din Primăria Oradea, a susținut astăzi, 1 februarie, împreună cu Samuel Milian, directorul executiv al acestei direcții, raportul privind activitatea Direcției Poliția Locală Oradea pe anul 2022.
Cu această ocazie, Antonia Nica a menționat că își dorește de la actuala conducere să pună accentul pe perfecționarea angajaților astfel încât să răspundă cât mai bine și cât mai rapid dinamicii nevoilor comunității.
„Efectivul Poliției Locale Oradea continuă să fie unul restrâns în comparație cu dimensiunea mult mai mare a unor structuri similare din alte orașe reședință de județ. Cu tot efectivul economicos menținut, activitatea colegilor de la Poliția Locală pentru anul 2022 a cunoscut, în medie, o creștere în activitate de aproximativ 50% comparativ cu anul 2021. Vorbim de o medie obținută pentru toate compartimentele și activitățile desfășurate de către această direcție. Cu efective reduse în anul 2022, colegii au muncit mult mai mult, cu onorante rezultate pentru păstrarea și îmbunătățirea calității vieții urbane a tuturor locuitorilor acestui oraș. Tot în 2022, colegii din cadrul Poliției Locale s-au preocupat de o continuă perfecționare privind activitățile specifice, aspect pe care își doresc să pună accentul și în acest an, pentru ca acest serviciu public atât de important să răspundă cât mai bine și cât mai rapid dinamicii nevoilor comunității noastre”, a declarat viceprimarul Antonia Nica.
În prezent, colectivul Poliției Locale este format din 66 de persoane și un aparat propriu de 5 persoane. Polițiștii locali desfășoară o activitate zilnică între orele 7-22, cu excepția a doi polițiști locali, din care unul deservește compartimentul dispecerat, disponibil la numărul de telefon 0259/969, iar celălalt face parte din patrula de serviciu care funcționează împreună cu un polițist din cadrul Poliției Municipiului Oradea, sub coordonarea acesteia, ambii asigurând permanența 24 de ore din 24 și 7 zile din 7.
Direcția Poliţia Locală Oradea desfășoară activități de menținere a ordinii şi liniștii publice pe raza municipiului (parcuri, piețe, cimitire, zone comerciale și de agrement, inclusiv în zona unităților de învățământ), acțiuni de patrulare mixte, cu agenți ai Poliției Municipiului Oradea, în vederea descurajării faptelor antisociale şi reducerea infracționalității stradale, asigură fluidizarea circulației în zonele unde se execută amenajări stradale sau urbanistice de interes public, verifică orarul de funcționare a teraselor, activitatea de taximetrie conform competențelor legale, precum și a activității prestatorilor de servicii în ceea ce privește salubrizarea şi tunsul ierbii etc. Totodată, personalul Direcției desfășoară activități stabilite în sarcina Poliției Locale pe durata stării de alertă.
Misiunea principală a patrulelor de ordine publică şi rutieră este aceea de menținere a ordinii şi liniștii publice în cele 8 zone ale Oradiei: Nufărul, Velenţa, Centru Nord, Oraşul Nou, Ioşia, Oncea, Podgoria şi Episcopia Bihor.
„În activitatea lor, polițiștii locali au constatat și sancționat diferite fapte care intră în sfera lor de competență și care încalcă normele legale referitoare la asigurarea ordinii și liniștii publice, conform legii. Au aplicat 1.351 de sancțiuni contravenționale scrise. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 s-a înregistrat o creștere de 34.96% a numărului de constatări. Au aplicat 914 contravenții privind persoanele care apelau, în mod repetat, la mila publică, față de 622 contravenții în anul 2021, și au identificat 87 de persoane care nu dețin imobil de locuit, fiind ridicate și transportate spre centrul comunitar Gutenberg, sau au fost îndrumate spre localitățile de domiciliu”, a menționat directorul executiv Samuel Milian.
Activitatea pe segmentul Rutier
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind semnificația indicatoarelor rutiere (de oprire şi staționare interzisă, accesul interzis) sau alte cazuri de opriri neregulamentare prevăzute în hotărârile de consiliu local. În anul 2021 au fost constatate 4.160 de contravenții pe O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul Rutier, din care 2.532 avertismente și 1.628 amenzi contravenționale, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 înregistrându-se o creștere de 70,91% pe constatări.
Combaterea fenomenului de apelare la mila publică
Samuel Milian a menționat că, în cursul anului trecut, Direcția Poliția Locală Oradea a acționat și în vederea diminuării fenomenului de apelare la mila publică, fenomen care crește cu preponderență în zilele de duminică în proximitatea bisericilor, intersecții, parcările centrelor comerciale, zona Gara Oradea, parcuri, zone limitrofe piețelor agroalimentare. Concomitent, polițiștii locali au desfășurat acțiuni de depistare a persoanelor care necesită o atenție particulară (copii aflați în risc de separare de părinții; copii separați de părinți; copiii străzii; copii abuzați; neglijați sau supuși neglijării; copii aparținând minorităților etnice).
Activitatea de control comercial
În ceea ce privește activitatea de control comercial, în urma controalelor efectuate a fost suspendată activitatea a 8 agenți economici. Totodată, au fost eliberate 153 de avize în vederea autorizării persoanelor juridice și 950 de avize pentru eliberarea acordurilor de funcționare a persoanelor juridice.
Activitatea de relații cu publicul și dispecerat
Samuel Milian a subliniat faptul că Poliția Locală pune un accent deosebit pe relația cu cetățenii. În anul 2021, activitatea de Secretariat și Relaţii cu publicul a gestionat un număr de 9.072 de documente, din care 3.754 adrese şi 5.318 acte emise (ex. somaţii şi notificări privind salubrizarea terenurilor, adrese etc.).
Dispeceratul Poliției Locale Oradea a înregistrat un număr de 7.015 sesizări/reclamații telefonice venite din partea cetățenilor, sesizări care au fost direcționate către patrulele Poliției Locale Oradea, sau după caz, instituțiilor abilitate spre soluționare. De asemenea, prin aplicația Oradea City Report au fost direcționate către Dispecerat un număr de 5.530 petiții online, care au fost rezolvate în termenul stabilit.
La finalul conferinței, Samuel Milian a ținut să precizeze că „deși activitatea direcției a crescut constant în ultimii ani și suprafața locativă a orașului s-a extins cu câteva cartiere noi și cu 3 parcuri industriale, iar zonele pietonale s-au dublat, personalul Politiei Locale este aproximativ același din anul 2011, adică în jur de 67 de polițiști locali, cu mici fluctuații.”
nov. 11, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 09, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0