Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
ian. 26, 2023 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1403 vizualizari
În seara zilei de miercuri, 25 ianuarie, în jurul orei 19.35, un localnic din Sălard sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la o casă învecinată, semnalând totodată posibilitatea ca proprietara, o persoană vârstnică, să fi fost surprinsă de flăcări în interior.
Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard, din care două de stingere și unul paramedici, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța de tip B2 a subunității.
Ajunși în aproximativ trei minute la locul intervenției, pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului, care se manifesta violent în două din cele trei încăperi ale casei, pentru căutarea victimei și evacuarea a două butelii de gaz din camerele cuprinse de flăcări. Din nefericire, echipajele de pompieri au găsit în dormitorul casei, corpul carbonizat al proprietarei.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că nefericitul eveniment, soldat cu decesul femeii, în vârstă de 66 de ani, și cu distrugerea bunurilor din cele două încăperi mistuite de flăcări, a fost, cel mai probabil, generat de jarul căzut din sobă.
Măsuri de apărare împotriva incendiilor specifice sezonului rece
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor vă reamintește că prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor puteți evita producerea unor astfel de tragedii.
Astfel, pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite, generate de mijloacele de încălzire, pompierii militari bihoreni vă recomandă respectarea următoarelor reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor:
• Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
• Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
• Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
• Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
• Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
• Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
• Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, sau nesupravegheate;
• Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0