Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
ian. 11, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 407 vizualizari
Marți, 10 ianuarie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depăşirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 36.975 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere.
Astfel, în cadrul acțiunilor au fost sancționați 45 de pietoni, 18 sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, trei pentru depășiri neregulamentare, au fost sancționate trei opriri neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, iar 15 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Lugașu de Jos / Depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive
Marți, 10 ianuarie, la ora 09.48, pe D.N.1 în localitatea bihoreană Lugașu de Jos, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 25 de ani, din municipiul Galați, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
*
Oradea / Depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului
Marți, 10 ianuarie, la ora 23.25, pe strada Piața 1 Decembrie din municipiul Oradea, polițiștii orădeni au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,64mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru șoferii depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat, o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 19, 2024 0
nov. 05, 2024 0
sept. 06, 2024 0
sept. 04, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0