Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
dec. 21, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1381 vizualizari
Pe parcursul lunii decembrie, în cadrul campaniei preventive „Sărbători în siguranță!”, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi bihoreni au acționat în zonele publice aglomerate din municipiul Oradea, pentru a preveni victimizarea cetățenilor în perioada sărbătorilor de iarnă.
Astfel, polițiștii bihoreni au acționat preventiv în Piața Unirii din municipiul Oradea, la Târgul de Crăciun, în marile centre comerciale, în piețele agroalimentare, în stațiile mijloacelor de transport în comun, precum și la centrele pentru persoane de vârsta a treia (anexăm foto).
În cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii de prevenire bihoreni le-au prezentat cetățenilor aspecte importante pentru siguranța copiilor, regimul legal de utilizare a articolelor pirotehnice, recomandări pentru prevenirea furturilor din locuințe în perioada vacanței de iarnă, despre cum să prevină furturile din buzunare atunci când se află în locuri aglomerate sau în mijloacele de transport în comun.
Alte aspecte discutate de polițiștii de prevenire bihoreni cu cetățenii au vizat siguranța la cumpărături, atât în magazine, cât și în spațiul virtual.
În discuțiile purtate cu cetățenii, polițiștii de prevenire bihoreni au subliniat care sunt vulnerabilitățile exploatate de hoți sau escroci și cum, respectând câteva măsuri de autoprotecție simple, dar eficiente, pot preveni victimizarea.
Polițiștii le-au atras atenția cetățenilor să acorde o atenție sporită persoanelor pe care le primesc în casă, pentru că, sub diverse pretexte, infractorii le pot pătrunde în locuințe chiar cu acordul lor și, profitând de o clipă de neatenție, le pot sustrage bani sau alte bunuri de valoare.
Pretextele folosite de hoți sunt diverse reparații, deratizare, strângeri de fonduri, colinde etc. O altă metodă utilizată este cea a falsei împrieteniri, când hoții se împrietenesc aparent cu victimele și, după ce le câștigă încrederea și sunt invitați în locuințele lor, le sustrag bunurile de valoare.
Totodată, în interacțiunea cu cetățenii, polițiștii de prevenire bihoreni au atras atenția asupra riscurilor pe care le implică conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul activităților preventive derulate, polițiștii de prevenire bihoreni au oferit cetățenilor materiale informative cu recomandări preventive practice.
*
RECOMANDĂRI PENTRU SĂRBĂTORI ÎN LINIȘTE ȘI SIGURANȚĂ
• Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.;
• Asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă ;
• Nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare;
• Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’; de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;
• Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când va aflaţi în locuri publice;
• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi;
• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate; ei pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela;
• Nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la S.N.U.A.U. 112- apel gratuit;
• Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de aburii alcoolului;
• Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. VIAŢA ARE PRIORITATE!
• Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare! Protejați-vă copiii și discutați cu ei despre riscurile pe care le implică folosirea petardelor sau a artificiilor.
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 01, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0