Joi, 8 decembrie, ora 19, Filarmonica de Stat Oradea invită publicul meloman să-l aniverseze pe compozitorul César Franck, la împlinirea celor două sute de ani de la nașterea acestuia. La sala Enescu-Bartok va avea loc concertul care îl are în prim-plan pe compozitorul francez-belgian, programul cuprinzând lucrarea sa Simfonia în re minor. Însă, programul este diversificat prin lucrări ale școlii vieneze, ruse și italienești, din creația lui Wolfgang Amadeus Mozart, Piotr Ilici Ceaikovski și Antonio Vivaldi. Orchestra va fi condusă de maestrul Janko Zsolt, iar la violoncel se vor afla soliștii Ștefan Cazacu și Marin Cazacu.
În deschiderea concertului va putea fi audiată Uvertura operei Don Giovanni, K 527, de Wolfgang Amadeus Mozart, una dintre cele mai cunoscute lucrări din genul uverturei. Pe lângă frumusețea muzicală a acesteia, uvertura are și o poveste interesantă: În seara dinaintea premierei, opera Don Giovanni încă nu avea uvertură. Aceasta a fost compusă în noaptea ce a urmat, Mozart lucrând întreaga noapte la birou și fiind menținut treaz de către soția sa prin lecturarea unor poeme. În zorii zilei a fost chemat un copist pentru a multiplica partitura proaspăt finalizată, iar aceasta a putut fi redată cu succes la premiera spectacolului.
De la clasicismul vienez, publicul va fi purtat către imperialismul rus. Din creația lui Piotr Ilici Ceaikovski face parte Aria lui Lenski Kuda, kuda vï udalilis din opera Evgheni Oneghin. Versurile lui Alexander Pușkin și muzica lirică a lui Ceaikovski aduc opera pe piedestalul repertoriul rus. Aria menționată este cântată în actul al doilea, înainte ca cei doi prieteni, Lenski și Oneghin să se dueleze. Aceasta este o reflecție profundă și o resemnare a lui Lenski și totodată o reminiscență a zilelor fericite, atunci când un conflict între cei doi prieteni nu ar fi putut exista.
În aceeași arie tristă rămâne atmosfera din lucrarea Pezzo capriccioso, Op. 62 din creația lui Ceaikovski. Lucrarea pentru violoncel și orchestră a fost compusă într-o singură săptămână din vara lui august 1887. Titlul exprimă opusul caracterului lucrării, aceasta fiind o creație tristă, sobră, în tonalitatea si minor. Însă, Ceaikovski și-a denumit astfel lucrarea datorită numeroaselor variațiuni asupra temei capriciului. Tristețea lucrării provine din suferința compozitorului, care se afla în pragul de a-l pierde pe prietenul său Nikolai Kondratyev. În final, Pezzo capriccioso a fost dedicat violoncelistului Anatoliy Brandukov.