Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 23, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1083 vizualizari
În urma demersurilor efectuate de prefectul Dumitru Țiplea către Electrica Furnizare S.A., bihorenii de pe raza a 15 unități administrativ-teritoriale pot beneficia de reducere de 50% la plata facturilor la energie electrică.
Instituția Prefectului a emis o circulară în atenția a 15 primării din Bihor pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 27/1996 republicată privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni. Conform actului legislativ, în județul Bihor beneficiază de 50% reducere la plata energiei electrice familiile care domiciliază pe raza UAT-urilor Nucet, Ștei, Vașcău, Budureasa, Bulz, Buntești, Cărpinet, Câmpani, Criștioru de Jos, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Lunca, Pietroasa, Rieni și Tărcaia.
În urma solicitării prefectului Dumitru Țiplea de a aplica prevederile normelor speciale care vizează Munții Apuseni, Electrica Furnizare S.A. a comunicat condițiile și pașii necesari care trebuie parcurși pentru a beneficia de aceste reduceri, astfel:
– cetățenii trebuie să depună o cerere la primăria la care sunt arondați, prin care solicită acordarea facilităților. Cererea va fi însoțită de acte doveditoare precum şi de o declarație pe proprie răspundere;
– cererile se aprobă de către fiecare consiliu local și se centralizează în liste, care vor fi afisate la sediul primăriei;
– cetăţenii care au fost omişi sau ale căror cereri nu au fost aprobate pot depune contestaţii, la sediul primăriei, în termen de 10 zile de la afişare. Primarul are obligația să le soluționeze în termen de 10 zile şi să comunice petiţionarilor modul de rezolvare;
– după parcurgerea acestor etape listele devin definitive şi, prin grija primarilor, trebuie transmise instituțiilor abilitate prin ordonanță să asigure respectivele facilități, în speță Electrica Furnizare S.A.;
– după recepționarea listelor și înregistrarea beneficiarilor în sistemul informatic, Electrica Furnizare S.A. va aplica reducerea prevăzută de lege la valoarea finală a facturilor.
– listele vor fi actualizate trimestrial.
Precizăm că sprijinul este acordat persoanelor al căror domiciliu în fapt este situat la adresa din actul de identitate sau, după caz, unde persoanele singure sau familiile declară că au locuinţa principală. Acordarea sprijinului este condiționată de plata la termen de către clienții casnici a facturilor scadente.
“Este de datoria noastră să sprijinim zonele vulnerabile ale Bihorului, în special în acest context economic. Fac apel la primari să depună toate diligențele pentru întocmirea și trimiterea urgentă a listelor către furnizorul de electricitate”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
nov. 06, 2024 0
sept. 26, 2024 0
sept. 25, 2024 0
sept. 19, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0