Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 14, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1141 vizualizari
Luni, 14 noiembrie, în jurul orei 08.30, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza izbucnirea unui incendiu la o locuință situată pe strada Avram Iancu din Tinca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat operativ la adresa indicată de apelant, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii Tinca, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat.
Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au procedat la localizarea și lichidarea focarelor, respectiv la evacuarea unei butelii de gaz din camera afectată de incendiu, prevenind producerea unei deflagrații și reușind să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte camere ale locuinței.
Pagubele înregistrate în urma evenimentului au constat în două uși, un televizor și corpuri de mobilier.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, vă reamintește că, prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, puteți evita producerea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale și, mai grav, în unele situații, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești.
Astfel, pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență generate de mijloacele de încălzire, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor :
Se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații sau nesupravegheate;
Așezați o tavă metalică în fața sobei, în dreptul ușiței;
Nu folosiți decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia;
Nu folosiți soba decât cu ușița închisă;
Nu așezați în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
Stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuința;
Nu adormiți niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
Cenușa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit și amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu și numai după ce se sting complet resturile de jar.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0