Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 10, 2022 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 1483 vizualizari
De la începutul acestui an, până în prezent, personalul de specialitate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) a executat peste 190 de controale și 315 activități de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, la unitățile de învățământ din județ.
Astfel, din luna ianuarie, până în data de 10 noiembrie a.c., pompierii bihoreni au desfășurat 192 de controale la grădinițe, școli primare, școli gimnaziale, licee și universități din 47 de localități din întreg județul.
Controale de prevenire desfășurate de la începutul anului școlar
Din data de 5 septembrie, de la începutul acestui an școlar, cadrele Inspecției de Prevenire ale ISU Bihor au efectuat 55 de controale la 4 universități, 25 de colegii și licee, 20 de școli gimnaziale, 4 grădinițe, o creșă și la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, verificări în urma cărora au fost constatate 641 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor, din care 126 au fost remediate pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 521 de sancțiuni contravenționale, din care 498 de avertismente și 23 de amenzi în valoare de 29.500 lei.
Principalele nereguli au constat în instalații electrice defecte sau exploatate necorespunzător, blocarea sau îngustarea căilor de evacuare cu piese de mobilier și alte materiale, deficiențe de ordin organizatoric, nefuncționarea iluminatului de siguranță pentru evacuarea din clădire, lipsa autorizației de securitate la incendiu etc..
170 de clădiri care dețin autorizație de securitate la incendiu
Din totalul celor 919 clădiri aparținând unităților de învățământ din județ, 170 sunt autorizate pe linia securității la incendiu, 80 nu dețin autorizație de securitate la incendiu, iar 669 nu fac obiectul autorizării conform actelor normative în vigoare (întrucât au fost puse în funcțiune anterior introducerii obligației legale de obținere a autorizației de securitate la incendiu și nu au suferit modificări constructive ulterioare).
115 activități de pregătire în școli și peste 2500 de elevi instruiți
În perioada 5 septembrie -10 noiembrie, pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților (SPIRC) au organizat și desfășurat la unitățile de învățământ din județ, 115 activități de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, la care au participat aproximativ 2575 de preșcolari, elevi, cadre didactice și personal auxiliar și 85 de exerciții de evacuare și intervenție, în care au fost implicate 12.230 de persoane.
De asemenea, cadrele Inspecției de Prevenire și ale SPIRC au derulat, în unitățile școlare, acțiuni de informare preventivă a elevilor și cadrelor didactice, diseminând informații și distribuind flyere, afișe și pliante aferente Campaniilor RISC. “Siguranța NU e un joc de noroc!”, R.I.S.C. “Mai bine previi, decât să nu fii!”, “Nu tremur la Cutremur” și “Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”, aceasta din urmă adresându-se în special cadrelor didactice, studenților și elevilor din ciclul liceal.
Pompierii militari bihoreni continuă să desfășoare acțiuni de educație preventivă și de control la unitățile de învățământ din județ, scopul acestora vizând instruirea elevilor și personalului instituțiilor de învățământ în domeniul situațiilor de urgență, înlăturarea deficiențelor pe linia apărării împotriva incendiilor și aplicarea legalității .
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0