Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
nov. 09, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1000 vizualizari
Primele 16 grinzi din cele 28 care vor fi montate la pasajul rutier din dreptul Pieței Cetate au fost livrate astăzi, astfel că a început montarea lor deasupra pasajului. Restul de 12 grinzi urmează să fie livrate săptămâna viitoare.
Cele 16 grinzi vor fi montate în această săptămână, iar restul în cursul săptămânii viitoare. Totodată, a început săparea rampei dinspre zona centrală, urmând să fie montate palplanșele.
Stadiul lucrărilor a ajuns la un procent de 60%.
Până acum, constructorul a turnat elevația (pereții) pasajului aferenți rampei dinspre Nufărul și din zona mediană a pasajului, au fost realizați piloții forați și a fost săpată rampa dinspre bulevardul Nufărul.
Totodată, a fost finalizat bazinul de retenție a apelor pluviale, bazin situat sub pasajul rutier și au fost realizate și lucrările pentru devierea rețelelor de utilități.
Proiectul face parte din obiectivul de investiții „Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu din Oradea – Etapa II”, fiind implementat de Primăria Municipiului Oradea, prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Reamintim că în zona intersecției dintre B-dul D. Cantemir și strada Evreilor Deportați se realizează un pasaj rutier subteran. Aici vor exista două girații la nivelul solului, care vor fi traversate în subteran de un pasaj pe relația D. Cantemir – Centrul Civic. La nivelul solului va exista în continuare o bandă dedicată liniilor de tramvai. Totodată, vor fi executate următoarele categorii de lucrări: realizarea sistemului de irigații, realizarea trotuarelor, piste de biciclete, stații de transport public modernizate precum și plantarea de arbori și arbuști.
Acest pasaj rutier este situat pe una dintre cele mai importante axe de circulație din Municipiul Oradea, respectiv Nufărul – Cantemir – Centrul Civic – B-dul Magheru – str. Republicii – Gară – str. Ștefan cel Mare. Astfel, se dorește fluidizarea traficului rutier în vederea reducerii poluării și creșterii siguranței. Totodată, se are în vedere sprijinirea transportului public de persoane prin reducerea timpilor de parcurs a autobuzelor și tramvaielor și creșterea atractivității transportului public din Oradea.
Finanțarea nerambursabilă este 98% din valoarea cheltuielilor eligibile. Lucrările sunt executate de asocierea formată din S.C FREYROM S.A – lider de asociere, S.C.PROCONS GROUP S.R.L, S.C METABET CF S.A și SC LEKO CONSTRUCT S.R.L. Valoarea lucrărilor este de 32.610.187,17 lei fără TVA.
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0