Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 25, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1300 vizualizari
În seara zilei de luni, 24 octombrie, la ora 22.09, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană din localitatea Borod s-a electrocutat, aceasta aflându-se în stare de inconştienţă.
Incidentul s-a petrecut în gospodăria victimei, bărbatul de 37 de ani electrocutându-se în timp ce lucra cu un cablu de alimentare a mașinii de spălat rufe aflată în curte.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă paramedicii din cadrul Stației Aleșd şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea. La sosirea acestora la locul intervenţiei, bărbatul a fost găsit in stop cardiac. A fost resuscitat timp de câteva zeci de minute, dar manevrele efectuate nu au avut niciun rezultat, fiind declarat decesul.
Măsuri privind siguranța electrică
Evitati contactul cu circuite electrice sub tensiune.
Intrerupeți alimentarea cu energie electrică înainte de orice intervenție asupra unui echipament sau instalație electrică.
Îndepărtați ceasurile, inelele, brățările și orice alte bijuterii metalice când interveniți într-o instalație electrică.
Evitați utilizarea echipamentelor electrice în zonele cu umiditate ridicată.
În cazul în care apa sau un produs chimic este vărsat pe un echipament electric, opriți lucrul, întrerupeți alimentarea cu energie electrică și nu mai utilizați acest echipament până când acesta nu a fost verificat din punct de vedere al electrosecurității.
Izolați toate contactele electrice sau alte părți ale instalației electrice, astfel încât nimeni să nu poată veni accidental în contact cu ele.
Nu interveniți niciodată asupra echipamentelor sau instalațiilor electrice atunci când podeaua este umedă, mâinile, picioarele, sau corpul este transpirat.
Nu depozitați lichide în apropierea sau pe echipamentele electrice.
Nu lăsați nesupravegheate echipamente electrice sub tensiune.
Dacă o altă persoană a fost electrocutată
sunați la 112 dacă observați că o persoană a fost fulgerată sau electrocutată de o sursă de curent electric;
nu atingeți persoana electrocutată dacă încă este în contact cu sursa de curent electric;
nu mișcați o persoană electrocutată decât dacă este în pericol să intre din nou în contact cu sursa de curent electric;
opriți alimentarea la curentul electric dacă este posibil;
stați la o distanță de 5m dacă persoana a fost electrocutată de o linie de curent de înaltă tensiune (cu voltaj ridicat), iar alimentarea nu a fost oprită;
verificați pulsul și respirația persoanei dacă alimentarea a fost oprită.
oct. 31, 2024 0
oct. 24, 2024 0
aug. 28, 2024 0
aug. 15, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0