Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iun. 02, 2011 Florin Coman Fotbal 0 822 vizualizari
Miercuri s-au disputat partidele fazei a V-a a Cupei României, ediţia 2011-2012, semifinalele pe judeţul Bihor. La Ştei, echipa gazdă, CSO a fost învinsă de Luceafărul 2 Oradea cu scorul de 3-1 după ce orădenii aveau încă de la pauză 2-0 pe tabelă. Imediat după debutul părţii secunde gazdele au redus din diferenţă însă, la 2-1 cei care au marcat au fost orădenii, în ultimele secvenţe ale întâlnirii. A doua echipă calificată în finală este gruparea antrenată de Sorin Cigan, Tricolorul Alparea, care a dispus cu scorul de 6-2 de liderul Ligii 4, Unirea Valea lui Mihai. Oaspeţii au condus cu 1-0 însă, fără multe piese de bază, menajate pentru barajul de promovare, au cedat fără nicio şansă în partea secundă.
Finala judeţeană se va disputa între Luceafărul 2 (antrenor Cosmin Brândaş), echipa revelaţie a competiţiei pe plan naţional în ediţia trecută unde a fost eliminată, cu greu, de ACU Arad şi Tricolorul Alparea (antrenor Sorin Cigan)
Cupa României. Semifinale – Bihor
CSO Stei – Luceafarul II Oradea 1-3 (0-2)
Tricolorul Alparea – Unirea Valea lui Mihai 6-2 (0-1)
Conform regulamentului, ultimul act ar urma să aibă loc pe terenul formaţiei mai slab clasate, aceasta fiind Luceafărul II Oradea însă primarul din Oşorhei şi fost jucător la Alparea, Ioan Pop, a declarat azi: „Mi s-ar părea normal ca finala să aibă loc pe teren neutru. Vom cere acest lucru celor de la AJF Bihor”
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0