Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 11, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1192 vizualizari
Aproape o mie de orădeni, interesați de comunitatea în care trăiesc și dornici să vină cu îmbunătățiri în cartiere, au votat, până acum, proiectele depuse în cadrul Programului de bugetare participativă derulat de Primăria Oradea. Procesul de votare a luat startul pe 4 iulie, iar de astăzi, inclusiv, mai sunt 25 de zile în care cei interesați pot să își voteze proiectul favorit, mai exact până pe 4 septembrie 2022.
Pe primul loc în topul preferințelor celor care și-au exprimat votul deja se află proiectul care vizează extinderea parcului și amenajarea unei plaje naturale în zona Silvaș – 222 de voturi, urmat la distanță de proiectul care prevede covor vegetal pe linia de tramvai, tronson strada Transilvaniei- Pod CFR – 64 de voturi, proiectul de extindere piste de ciclism în vederea tranziției la un oraș verde- traseu Orășelul Copiilor – ZOO – 58 de voturi și de proiectul de reabilitare și modernizare a bazei sportive existente în zona str. Sovata, nr. 60 – 57 de voturi.
La polul opus, cu cele mai puține voturi se numără proiectele care prevăd terenuri de beach volley – 1 vot, amenajarea de statui orădene – furnizori de informaţii – 2 voturi și valorificarea turistică a moștenirii istorice a toponimiei centrului protejat – 2 voturi.
Reamintim că o persoană poate vota atât online, cât și la întâlnirile ce vor fi organizate în cartiere. Pentru a vota online, cetățenii trebuie să se înregistreze pe platforma activ.oradea.ro sau să se autentifice cu contul de Facebook.
În total, comisia de evaluare a validat 38 de proiecte pe următoarele domenii:
–Infrastructură stradală: alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale: 6 proiecte, cu o valoare estimată de 550.000 de lei;
– Amenajare de spații verzi și locuri de joacă: 8 proiecte, buget estimat – 725.000 de lei;
– Infrastructură culturală: 4 proiecte, buget estimat – 378.000 de lei;
– Digitalizare: 5 proiecte, valoare estimată – 470.000 de lei;
– Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației: 6 proiecte, buget estimat – 373.000 de lei;
– Amenajare spații publice: 5 proiecte, valoare estimată – 490.000 de lei;
– Infrastructură de sănătate, sport: 4 proiecte, buget estimat – 330.000 lei.
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0