Actualizat ianuarie 14th, 2025 1:54 PM
iul. 23, 2022 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 1180 vizualizari
162 de persoane din localitatea Tinca, județul Bihor au beneficiat de consultații și investigații medicale gratuite în cadrul celei de-a XII-a opriri a Caravanei de Bine a Crucii Roșii Române, în zilele de 21 și 22 iulie. Medicii și asistenții medicali voluntari au oferit peste 450 de consultații și recomandări terapeutice tuturor celor care s-au prezentat la control: copii, tineri sau vârstnici.
Timp de două zile, la temperaturi de peste 40 grade Celsius, în cabinetele medicale constituite în Căminul Cultural din Tinca de către Crucea Roșie Română cu sprjinul Primăriei Tinca, au intrat peste 160 de copii, tineri sau bătrâni. Aceștia au beneficiat de consultații gratuite după cum urmează: 121 consultații de cardiologie, 31 de diabetologie și boli de nutriție, 125 de medicină generală și ecografie, 33 de pediatrie și 152 de persoane au beneficiat de măsurarea parametrilor. În urma consultațiilor, toți cei care s-au prezentat au primit scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice.
Localitatea Tinca este o localitate cu 8268 de locuitori dintre care 20% copii și 15% persoane peste 60 de ani. În urma analizei de nevoi a comunității realizată cu sprjinul voluntarilor filialei de Cruce Roșie Bihor s-a constatată o reală nevoie a organizării Caravanei de Bine în Tinca.
“În ciuda temperaturilor ridicate din aceste zile, participarea în număr atât de mare a locuitorilor din comuna Tinca arată necesitatea unui astfel de proiect în zonele rurale din județul nostru. Acest rezultat reflectă totodată efortul depus de întreaga echipă a Crucii Roșii Române formată din voluntarii filialei Bihor, cadre medicale și asistenți medicali care participă absolut benevol în această Caravană de Bine, precum și implicarea Primăriei Tinca și a personalului de la Căminul Cultural. Le mulțumesc tuturor pentru că prin devotamentul lor față de umanitate, fac posibilă misiunea Crucii Roșii Române”, a declarat Marius Păcală, director filiala de Cruce Roșie Bihor.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România a lansat în luna februarie 2022 proiectul umanitar Caravana de Bine, dedicat persoanelor vulnerabile din mediul rural, menit să ofere acces la screening medical gratuit. Caravana face parte din Campania națională de promovare a sănătății în comunitățile rurale și este implementată de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).
În contextul pandemiei COVID-19, sănătatea este mai importantă ca oricând, însă, de multe ori, oamenii din mediul rural nu dispun de informațiile și de resursele necesare pentru a preveni boli grave ori pentru a merge la medic atunci când apar primele simptome alarmante. Astfel, multe vieți se pierd inutil. Prin parteneriate cu oameni de bine, medici și personal medical, Crucea Roșie Română aduce medicii acolo unde este mai mare nevoie de ei.
Caravana de Bine a Crucii Roșii Române a fost până acum în județele Arad, Bacău, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Dânbovița, Ialomița, Iași, Olt, Teleorman și Suceava iar următoarea oprire va fi în județul Covasna în zilele de 6-7 august. Până în luna septembrie 2022, Caravana va ajunge și în județele Caraș Severin, Mehedinți, Giurgiu, Vrancea.
În fiecare comunitate rurală din cele 17 județe incluse în program, voluntarii Crucii Roșii Române desfășoară demonstrații de prim ajutor – pentru adulți si copii, sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igiena dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentația copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, TBC. De asemenea, voluntarii Crucii Roșii Române culeg informații în vederea realizării de baze de date statistice, rapoarte și profile comunitare privind starea de sănătate, nevoia de servicii medicale și de educație pentru sănătate.
Caravana de Bine este susținută de parteneri responsabili, care asigură echipamente medicale de înaltă performanță și personalul medical de specialitate (medici și asistenți medicali): District Lions 124 Romania, SanoPass, Perfect Care, Easy Medical, Philips, Sanofi, Centrul medical Emerald.
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 641 de subfiliale și 463 comisii. 6000 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române. Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.
ian. 08, 2025 0
dec. 24, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 19, 2024 0
ian. 14, 2025 0
ian. 14, 2025 0
ian. 14, 2025 0
ian. 14, 2025 0