Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 22, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1153 vizualizari
Începând cu luna august se vor executa mai multe tratamente la sol în vederea distrugerii insectelor generatoare de disconfort (țânțari, muște etc.) în faza de adult și larve.
Vor avea loc activități de dezinsecție în zonele publice, spațiile verzi și cursurile de apă de pe raza municipiului, activități de deratizare pe domeniului public (parcuri, spații verzi, maluri de apă, aliniamente stradale, căi publice) și tratamente fitosanitare la arbori/arbuști, arborii din specia platan și arborii din specia castan.
Aceste tratamente se vor realiza după următorul calendar, corelat cu condițiile meteo din acea perioadă:
Dezinsecție în perioada 01 – 05 august 2022, un tratament;
Dezinsecție în perioada 08 – 12 august 2022, un tratament;
Dezinsecție în perioada 16 – 19 august 2022, un tratament;
Deratizare în perioada 01 – 05 august 2022, un tratament;
Tratamente fitosanitare la arborii din specia castan, în perioada 01 – 05 august 2022, un tratament;
Tratamente fitosanitare pentru arbori și arbuști, în perioada 01 – 05 august 2022, un tratament;
Tratamente fitosanitare la arborii din specia platan, în perioada 01 – 05 august 2022, un tratament.
Produsele ce urmează a fi folosite pentru activitatea de dezinsecție sunt: CYMINA PLUS – insecticid special conceput pentru combaterea țânțarilor adulți și VECTOBAC WG – insecticid special conceput pentru combaterea țânțarilor aflați în stadiu de larvă.
Pentru activitatea de deratizare raticidul utilizat este COLBROM PASTA, având ca substanță activă Bromodialone, produs raticid gata de folosire sub forma de pastă proaspătă.
Pentru activitatea de tratamente fitosanitare substanțele utilizate sunt: DECIS EXPERT, CHORUS 50, MOSPILAN 20 SC, SCORE 250 EC și MOVENTO 100 SC.
Produsele sunt avizate de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xi și Xn de toxicitate și se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.
Rugăm cetățenii din Municipiul Oradea să evite utilajele care vor fi în teren și să nu stea în raza de acțiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluțiile insecticide, pentru a preveni eventuale accidente/incidente.
În caz de timp nefavorabil, lucrarea se va amâna pentru o perioadă imediat următoare, care se va comunica prin presă.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0